Subaru XV atacă surprinzător la Frankfurt 2011
După ce abia l-a prezentat anul trecut pe Impreza XV, Subaru a ales Salonul Auto Frankfurt 2011 pentru dezvăluirea celei mai noi arme din arsenalul său în segmentul crossover. Avem o maşină complet nouă, cu o gamă de motorizări complet revizuită şi care a renunţat la numele Impreza, deşi derivă din aceasta.
Subaru XV respectă, în mare parte, liniile conceptului care l-a prefigurat, cu partea frontală inspirată după fratele mai mare, Outback, dar aduce un suflu nou în ceea ce priveşte posteriorul, ale cărui forme pot cere un timp de acomodare din partea fanilor mărcii.
Subaru XV vine din start cu o serie de atuuri care l-ar putea transforma într-o vedetă a segmentului crossover, iar la acest capitol, pe lângă dimensiunile compacte şi consolele scurte, intervine şi experienţa în afara asfaltului tipică Subaru.
Sistemul de tracţiune integrală Symmetrical All-Wheel-Drive face echipă cu sistemul Subaru Dynamic Chassis Control Concept, pentru un parcurs cât mai sigur în teren accidentat. Oferta de transmisii cuprinde cutii manuale în cinci sau şase rapoarte, dar şi transmisia automată Lineartronic, iar variantele de echipare superioare oferă schimbătoare de viteze garnisite cu piele şi crom.
La capitolul motorizări, japonezii şi-au făcut temele: la baza gamei stă propulsorul pe benzină 1.5i, despre care niponii spun că este perfecţionat şi mult mai economic decât până acum. Propulsorul pe benzină de 2,0 litri plusează la capitolul putere, iar varianta diesel de 2,0 litri duce mai departe aventura propulsoarelor boxer pe motorină, încercând să impresioneze la capitolul eficienţei în consum.
Subaru XV oferă două tipuri de diferenţiale, în funcţie de soluţia aleasă pentru transmisie. Variantele Lineartronic folosesc un diferenţial activ în tandem cu un ambreiaj multi-disc, ce repartizează cuplul către puntea spate atunci când roţile din faţă pierd aderenţa.
Diferenţialul central cu vâscocuplu, disponibil pentru variantele cu transmisii manuale în cinci sau şase rapoarte, lucrează cu un raport de distribuţie a cuplului între punţi de 50:50, asigurând un comportament foarte bun al maşinii în cazul pierderii aderenţei pe una sau mai multe roţi.
La interior, Subaru XV promite o atmosferă high-tech, asigurată de interfaţa Multi-Function Display, dar şi de spaţiul suficient pentru fiecare ocupant. Fără ca dimensiunile caroseriei să fi crescut inutil faţă de vechea generaţie, ci prin avansarea cât mai mult a montanţilor faţă, şoferul şi ocupantul locului din dreapta câştigă un spaţiu substanţial. Acest lucru avantajează şi pasagerii de pe bancheta din spate, care se vor bucura de centimetrii suplimentari în zona genunchilor.
Per ansamblu, tehnica şi atitudinea de crossover evoluat recomandă noul Subaru XV ca pe un posibil best-seller, dacă şi fanii mărcii vor accepta noul design. Rămâne de văzut cum se va poziţiona noul model faţă de concurenţi prin prisma preţurilor şi a dotărilor.