Subaru Legacy şi Outback s-au lansat în România
VEZI
PRIMELE IMPRESII CU SUBARU LEGACY
VEZI PRIMELE IMPRESII CU
SUBARU OUTBACK
Noul
Subaru Legacy este la a cincea
generaţie, una complet nouă, care schimbă imaginea de
marcă Subaru, aducând un suflu nou pentru brandul japonez.
Versiunea crossover, derivată din Legacy, este
Subaru Outback, o referinţă în domeniu mai
ales peste ocean, pe piaţa americană.
Promotor.ro a luat contactul cu cele două
modele şi urmează ca, în următoarele zile, să aflaţi
impresiile noastre despre această gamă de maşini cu tracţiune
integrală. Am condus pentru scurt timp Subaru Legacy 2.0i CVT
(motor de 150 CP, cuplat la o cutie de viteze Lineatronic cu
variaţie continuă), precum şi Subaru Outback 2.0 Diesel (150 CP,
transmisie manuală cu 6 trepte).
Subaru Legacy este oferit în România cu două motorizări pe
benzină şi una diesel:
- 2.0i (150 CP), cutie manuală cu 6 trepte – are un preţ de
pornire de 28.310 euro (23.790 euro fără
taxe) - 2.0i (150 CP), cutie Lineatronic CVT – are un preţ de
pornire de 29.857 euro (25.090 euro fără
taxe) - 2.5 turbo (265 CP), cutie SPORTSHIFT – are un preţ de
pornire de 40.448 euro (33.990 euro fără
taxe) - 2.0 diesel (150 CP), cutie manuală cu 6 trepte – are un
preţ de pornire de 30.690 euro (25.790 euro fără
taxe)
De asemenea, pentru cei interesaţi există şi versiunea
break, Legacy Station Wagon, oferită atât cu motorul pe
benzină de 2,0 litri (150 CP, cutie Lineatronic CVT, preţ de
pornire 33.308 euro cu toate taxele incluse), cât şi cu boxerul
diesel de 2,0 litri (150 CP, cutie manuală cu 6 trepte, preţ de
pornire 34.141 euro cu toate taxele incluse).
Subaru Outback beneficiază în ofertă de motorul boxer diesel şi
de două motorizări pe benzină potente:
- 2.0 diesel (150 CP), cutie manuală cu 6 trepte – are un
preţ de pornire de 35.569 euro (29.890 euro fără
taxe) - 2.5i (229 CP), cutie manuală cu 6 trepte – are un preţ de
pornire de 33.189 euro (27.890 euro fără
taxe) - 2.5i (229 CP), cutie Lineatronic CVT – are un preţ de
pornire de 34.736 euro (29.190 euro fără
taxe) - 3.6 boxer 6 cilindri (260 CP), cutie SPORTSHIFT – are un
preţ de pornire de 49.968 euro (41.990 euro fără
taxe)
Zilele
următoare mai multe detalii şi impresiile promotor.ro despre noile
Subaru Legacy şi Subaru
Outback.