SsangYong Rexton câteva schimbări pentru 2011

Publicat: 30 07. 2010, 01:00

Un facelift ar trebui să aducă la zi designul unei maşini, dar
SsangYong reuşeşte opusul cu faceliftul lui SsangYong
Rexton, reuşind să îi aducă un aer retro, dar nu în sensul vintage,
ci demodat.
Înlocuirea grilei şi uşoara redesenarea a
spoilerului au darul de a nu aduce nimic în plus. Jantele au, în
schimb, un design nou şi dimensiunea de 18 inch.

Partea
din spate nu este modificată în vreun fel anume, doar blocurile
optice par să aibă sticlă ceva mai deschisă. În interior singurul
element nou este noul sistem audio cu ecran LCD, care însă arată de
parcă a fost conceput în anul 2000. Acelaşi motor este folosit, cel
de 2.7 litri Diesel de origine Mercedes-Benz care dezvoltă 163
CP.

La
Salonul Auto de la Paris se anunţă o
nouă relansare SsangYong în Europa urmând să fie prezentate noul
Korando şi SUV-ul compact C200 şi de asemenea este posibil să fie
arătate şi aceste modificări ale lui Rexton, dar acesta este cam
depăşit pentru piaţa din Europa.