Seat Ibiza Ecomotive se recomanda
până nu demult cu un motor de 1.4 TDI de 80 CP. Astăzi spaniolii au
anunţat că acest motor este înlocuit cu propulsorul 1.2 TDI
CR, ce dezvoltă 75 CP şi un cuplu de 180 Nm. Noul motoraş,
disponibil şi sub capota lui Polo BlueMotion începând din luna Mai
a acestui an, este într-adevăr mai economic decât precedentul având
un consum de 3,4 litri, dar mai ales mult mai eco având
emisii de 89 g/km, ceea ce înseamnă o reducere cu 10% faţă
de precedenta motorizare, ceea ce nu este deloc de
neglijat, ţinând cont că vorbim de un automobil mic destinat încă
de la început pentru a fi „verde„.
Acest lucru este
disponibil şi datorită sistemului Stop&Start, aerodinamicii
îmbunătăţită şi ale pneurilor speciale. Caracterul eco are ca
revers al medaliei performanţe dinamice foarte „boeme”. Astfel,
pentru a atinge 100 km/h şoferul are nevoie de 13,7
secunde, cu 1 secundă mai mult decât cu precedenta
motorizare. Din acest motiv cel aflat la volan ar trebui
să aibă răbdare de şahist şi o intuiţie bună pentru a se angaja
într-o depăşire. Viteza maximă, deloc relevantă pentru acest model
şi menirea sa, este de 173 km/h.
Ca nivel de
echipare acest model este foarte apropiat cu cele Reference, iar
preţurile anunţate în Spania sunt următoarele: Ibiza SC 1.2 TDI CR Ecomotive 15.818 €,
Ibiza 5p 1.2 TDI CR Ecomotive 16.163
€, Ibiza ST 1.2 TDI CR
Ecomotive 16.876 €. Lansarea oficială va avea loc la Salonul
Auto de la Pris 2010.