Saab 9-4X, detaliile oficiale

Publicat: 18 11. 2010, 11:24

This browser does not support the video element.

Noul SUV Saab 9-4X a fost prefigurat încă de acum doi
ani, la
Salonul Auto Detroit
200
8
, de
un concept
purtând acelaşi nume şi având un design similar cu
al produsului de serie în proporţie de 90%. Pentru maşina de serie
se pare că suedezii nu au mai avut răbdare până la Salonul Auto
Detroit 2011, preferând salonul auto american de toamnă, Los
Angeles 2010.


VEZI GALERIA DE IMAGINI CU NOUL SAAB 9-4X

Saab 9-4X este primul SUV din familia suedeză,
până acum fanii mărcii având la dispoziţie doar versiunea crossover

Saab 9-3X
, rival pentru
Audi A4 Allroad
. Acum, însă, vorbim de un model bazat
pe platforma tehnică a lui

Cadillac SRX
şi dezvoltat pe vremea când Saab
încă aparţinea de General Motors. Iar americanii se pricep destul
de bine la SUV-uri.

Deocamdată nu au fost date publicităţii toate datele tehnice ale
maşinii – de exemplu, nu le ştim încă pe cele ţinând de gabarit,
dar producătorul afirmă că Saab 9-4X se situează dimensional între
modelul 9-3X şi nava amiral
Saab 9-5
. Ceea ce ne duce la concluzia că Saab 9-4X are
în jur de 4,7-4,8 metri lungime
, fiind la cotele unor

Volkswagen Touareg
,
BMW X5
sau
Subaru Tribeca
.

Prin urmare, iată că nu vorbim de un concurent pentru SUV-urile
compacte premium, precum
Audi Q5
sau
BMW X3
, ci de o categorie mai mare, lucru confirmat şi
de gama de motorizări puternice
sau de dotările de înalt
nivel.

În ce priveşte propulsoarele, având în vedere că prima piaţă de
desfacere va fi cea a Americii de Nord, vorbim de două
motoare V6 pe benzină
. Primul este un 3,0 V6 de 265 CP, cu
injecţie directă, oferit atât pentru versiunea cu tracţiune doar
faţă, cât şi pentru cea cu tracţiune integrală. Demarajul 0-100
km/h este estimat la 7,9 secunde (8,4 secunde pentru varianta 4×4
XWD), iar consumul se cifrează la 11,8 litri/100 km (12,4 pentru
versiunea 4×4 XWD).

Al doilea propulsor este cunoscut de la
Opel Insignia OPC
, fiind vorba despre un V6 turbo de
2,8 litri, care dezvoltă 300 CP şi un cuplu maxim de 400 Nm între
2.000 şi 5.000 rpm. Nu este de mirare că această versiune
accelerează până la 100 km/h în doar 7,7 secunde, maşina fiind
echipată standard cu sistemul de tracţiune integrală şi
beneficiind, tot standard, de pachetul Aero.

Ambele versiuni beneficiază de o cutie de viteze
automată cu 6 trepte
. Dacă versiunea de bază este echipată
cu jante de aliaj de 18″, versiunea Aero are dreptul la unele de
20″, cu un design special. În cazul versiunii Aero, transmisia
integrală este dotată şi cu un diferenţial activ în spate, eLSD,
care controlează repartiţia cuplului până la 50% între cele două
roţi ale punţii.

De asemenea, tot în cazul versiunii Aero, se oferă un
sistem de control electronic DriveSense
, cu trei moduri de
funcţionare: Confort, Sport şi Eco. Acest sistem controlează atât
taratura amortizoarelor, cât şi răspunsul sistemului de direcţie
electrohidraulic sau modul de răspuns al motorului la
accelerare.

Habitaclul lui Saab 9-4X este conceput într-o manieră
cunoscută deja
de la berlina de clasă mare Saab 9-5. Ceea
ce înseamnă un design gândit în jurul celui de la volan, cu multe
butoane şi comenzi şi o calitate exemplară a materialelor şi
finisărilor. Avem parte de aceeaşi modalitate de reglare a gurilor
de ventilaţie, cu mici joystick-uri, ca la celelalte maşini Saab,
dar şi de butonul de pornire al motorului situat pe tunelul
central, lângă maneta schimbătorului de viteze.

În rest, un ochi avizat va remarca unele comenzi asemănătoare
celor de la Opel, dar, per ansamblu, interiorul lui Saab
9-4X este unul specific mărcii suedeze
. Indicatoarele de
bord au o amenajare care aminteşte de domeniul aviatic, iar
displayul touchscreen de pe consola centrală are nu mai puţin de 8
inch. Din lista generoasă de dotări standard sau opţionale nu
lipsesc scaunele faţă reglabile electric, un sistem multimedia Bose
5.1 sau sistemul de climatizare cu 3 zone.

Capacitatea portbagajului în configuraţia cu 5 locuri nu este
comunicată încă, dar ni se promite că vorbim de un spaţiu foarte
bun, precum şi de o modularitate exemplară, graţie banchetei
fracţionabile 60/40. Prin rabatarea acesteia, se degajă un
spaţiu total de aproape 1.800 de litri
, în timp ce sub
podeaua portbagajului există un compartiment pentru
mărunţişuri.

Caracterul util al portbagajului este ajutat de dispozitivul de
divizare telescopic, în formă de U, oferit standard. De asemenea,
opţional hayonul se poate comanda de la un buton de pe
telecomandă
, iar înălţimea de deschidere a acestuia poate
fi setată în funcţie de preferinţe.

Am lăsat la urmă considerentele ţinând de designul
noului Saab 9-4X, deoarece maşina are un stil care face maşina
imediat identificabilă drept un Saab
, din aproape orice
unghi ar fi privită. Cel puţin din imagini, 9-4X nu pare aşa de
mare, având o alură foarte dinamică şi pare mai compact.

Cel mai probabil, Saab 9-4X nu va încerca să concureze în mod
direct cu SUV-urile germane, urmând a intra în competiţie
cu maşini de genul Subaru Tribeca,

Nissan Murano
sau
Volvo XC90
. Adică modele care şi-au creat deja
o clientelă proprie şi care oferă un pachet competitiv pentru bani
mai puţini faţă de concurenţa premium germană.

Noul Saab 9-4X urmează a fi lansat în vânzare pe piaţa
nord-americană în primăvara lui 2011
, urmând ca, la
sfârşitul verii anului viitor, să ajungă şi pe Bătrânul Continent.
Preţurile la noi le vom afla de-abia atunci, dar ne aşteptăm ca
acestea să fie foarte competitive.