Renault Twingo Sport – galerie foto video

Publicat: 27 08. 2008, 15:20

This browser does not support the video element.

Renault Twingo Sport, propulsat de un motor16V de 133 CP şi 1,6 litri, cu două şasiuri, Sport şi Cup, dotat cu tehnologie de ultimă generaţie, de la controlul telefonului prin bluetooth până la un sistem de navigaţie foarte performant (opţiuni), îşi va găsi primii cumpărători în Franţa, începând cu data de 11 septembrie 2008 la preţul de 15.601 Euro.

Noul model va fi un Renault Twingo GT mult mai performant, GT având un propulsor de doar 100 CP. Renault Twingo Sport va fi dotat cu pedale din aluminiun, care la varianta Cup vor semăna cu butoanele unui cd-player. Faţă de Twingo GT Renault Twingo Sport va avea un bot mai lat şi un eleron performant care a fost foarte bine integrat în design-ul maşinii. Variant Cup va beneficia de roţi de 17 inci, mai mari decât la varianta Sport, unde au doar 16 inci.

 

 

 

Mai multe accesorii vor fi disponibile la preţuri cuprinse între 9 Euro ( kit grafic pentru chei ) şi 700 Euro ( acoperiş panoramic ). De asemenea, maşina va fi disponibilă şi în culori metalizate, opţiune ce îi va costa pe francezi 230 Euro. Deocamdată, pentru doritori, piaţa franceza va fi singurul loc din care va putea fi achiziţionat vehiculul. Mai multe detalii despre noul model pot fi observate în imaginile din galeria foto.

 

 

Pilotul echipei ING Renault F1 a testat modelul Renault Twingo Sport pe circuitul francez Paul Ricard, Le Castellet. Francezii au organizat şi un program prin care viitorii proprietari ai noului hatchback sport vor lua lecţii de pilotaj de la pilotul de teste F1 al Renault, Romain Grosjean. Acest program va fi disponibil în mai multe ţări europene unde, ulterior, va fi lansat Renault Twingo Sport.