Primele imagini ale lui Peugeot 508
Peugeot 508 este un model important pentru Peugeot francezii
păzind deocamdată bine secretul noului model. Membrii forumului
italian
Autopareri.com se pare că au deconspirat misterul acestui
model, postând două imagini cu noul „leu” de clasă medie. Ambele
versiuni sunt date de gol, sedanul etalând partea din faţă iar
SW-ul cea din spate.
În mare parte designul
conceptului prezentat la începutul acestui an este respectat, doar
elementele neprofitabile, cum ar fi pretenţioasele faruri numai din
LED-uri, fiind înlocuite cu unele mai conveţionale. Dar în rest se
păstrează fidel elementele versiunii pre-serie, chiar şi noua
identitate de marcă cu logo-ul pe capotă şi numele mărcii ataşat pe
latura superioară a grilei trapez răsturnat reflectă fidel
specificul prototipului. Versiunea în două volume, cunoscută ca GT,
pare să fie mai puţin interesantă decât cea în trei, fiind destul
de masivă şi aducând în partea posterioară cu Citroen C5
Tourer.
Alte date nu au fost sustrase
de cei care au publicat pozele, dar este clar că acest model a
crescut mult faţă de 407, fiind un model 2 în 1 care trebuie să
înlocuiască atât modelul amintit anterior cât şi pe cel 607.
Lansarea în întreaga splendoare se va consemna la Salonul de la
Paris, dar probabil cea pentru presă va fi uşor grăbită de
transpirarea acestor prime imagini.