Preview Paris 2010: Infiniti Performance G Line Cabrio Concept

Publicat: 27 09. 2010, 11:22

La Salonul Auto Paris 2010, cei de la Infiniti îi vizează
pe amatorii de life-style şi produse premium prin noul
pachet Infiniti Performace Line, dedicat versiunii decapotabile a
modelului de clasă medie premium Infiniti G37.

La nivel estetic, maşina este vopsită într-o nuanţă
specială „Malbec Black”, o vopsea cu efect perlat
, de
culoare neagră cu inflexiuni roşii, de mare efect. Iar combinaţia
cu interiorul este foarte reuşită, acesta fiind îmbrăcat în
tapiţerie din piele Roşu Monaco. Planşa de bord beneficiază de
inserţii lăcuite, dar şi de inserţii speciale KACCHU, care amintesc
de armurile samurailor în Evul Mediu.

Kitul exterior constă într-un spoiler frontal modificat, praguri
aerodinamice şi un eleron suficient de vizibil pe capota
portbagajului. În rest, detaliile cromate au fost vopstie în negru,
iar jantele de 19″, cu 7 spiţe, sunt finisate într-un gri carbon.
Cireaşa de pe tortul sportivităţii o reprezintă cele două
evacuări de mari dimensiuni, care contrastează cu linia elegantă a
maşinii
.

La nivel tehnic, pachetul IPL presupune un upgrade al
motorului V6 de 3,7 litri, a cărui putere a fost crescută de la 320
CP la 338 CP
, în timp ce cuplul motor a ajuns de la 360 Nm
la 374 Nm. Evoluţii destul de mici, dar care nu înseamnă schimbări
în ce priveşte fiabilitatea motorului sau nivelul de emisii
CO2.

În schimb, sunt îmbunătăţite sensibil
performanţele
: 0-100 km/h în mai puţin de 6 secunde
(modelul de serie: 6,2 secunde), iar viteza maximă atinge acum 270
km/h, renunţându-se la limitarea electronică a modelului de serie,
de 250 km/h.

Suspensia este şi ea modificată, arcurile fiind mai rigide cu
10%, iar amortizoarele având altă rată de compresie, în timp ce
garda la sol este coborâtă. Deşi ni se spune că acest pachet este
doar la rangul de concept, acesta va putea fi comandat
pentru Infiniti G Cabrio după prezentarea oficială de la salonul
parizian
.