Noul Tesla Model X a fost, în sfârşit, inaugurat oficial, chiar la sediul Tesla Design Studios, din Hawthorne. Elon Musk, şeful companiei, a declarat că producţia de serie va demara în 2013, însă comenzile pentru primul crossover electric de serie vor fi preluate în cursul acestui an.
Elon Musk se declară optimist în privinţa noului Tesla Model X, afirmând că vor fi produse între 10.000 şi 15.000 de unităţi anual, în condiţiile în care preţul de bază va porni din jurul sumei de 50.000 USD, iar versiunea de top (cu bateria cea mai mare şi nivelul maxim de echipamente) va ajunge la circa 90.000 USD.
Tesla Model X este bazat pe modelul Tesla Sedan, iar, din punct de vedere al aspectului, s-ar putea spune că Tesla Model X este un Tesla Sedan… umflat cu pompa. Faţă de sedan, crossover-ul este mai înalt şi are o gardă la sol ceva mai mare. Însă mai există o diferenţă majoră între cele două modele: modul de deschidere al portierelor din spate.
Dacă portierele faţă au o deschidere clasică, în cazul perechii de uşi din spate s-a apelat la soluţia „falcon wings”: portierele se deschid în sus, pentru a facilita accesul la rândurile 2 şi 3 de scaune, având şi particularitatea că segmentele din plafon se pot mişca la un mic unghi faţă de segmentele laterale, pentru a ocupa un spaţiu cât mai mic pe verticală, dar şi pentru a putea fi manevrate cu uşurinţă în spaţiile înguste.
Faţă de Tesla Sedan, accesul la al treilea rând de scaune din Tesla Model X este mult mai bun, scaunele de pe al doilea rând culisând în faţă suficient de mult, chiar şi în condiţiile montării pe acestea a scaunelor de copii. Mai mult, oficialii afirmă că al treilea rând de scaune este potrivit chiar şi pentru persoanele adulte, deşi hayonul pare plonjat destul de mult, ceea ce afectează spaţiul pentru cap.
În ce priveşte bordul, Tesla Model X preia planşa de la Tesla Sedan – ceea ce înseamnă un stil foarte simplist, cu un display color în locul ceasurilor de bord şi înlocuirea consolei centrale cu un imens display tactil Tesla Touchscreen. În plus, toate materialele şi finisările ni se promite că sunt la nivelul modelelor premium pretenţioase.
Din punct de vedere tehnic, Tesla Model X beneficiază de aceeaşi platformă de propulsie strict electrică întâlnită şi pe Tesla Sedan. Atâta doar că, Tesla Model X fiind mai grea, va avea autonomia mai redusă cu 10% decât Tesla Sedan (deocamdată, nu avem şi valori).
Trei variante de propulsie sunt oferite pentru Tesla Model X: un motor electric şi tracţiune spate, două motoare electrice (unul în faţă, celălaltă în spate) şi tracţiune All-Wheel Drive, precum şi o versiune Tesla Model X Performance, care anunţă un demaraj 0-100 km/h în doar 4,4 secunde, la nivelul unui BMW M5 sau Porsche 911.
Un ultim amănunt: deoarece bateriile şi motoarele electrice ocupă mult mai puţin spaţiu decât un sistem moto-propulsor convenţional, Tesla Model X oferă nu doar 7 locuri confortabile, ci şi două portbagaje. Pe lângă spaţiul pentru bagaje din spate, Tesla Model X aduce în atenţia publicului şi portbagajul frontal, denumit „Frunk” (joc de cuvinte „front trunk”).
Nu ştim şi cât de spaţios este acest „frunk”, însă gafa de la lansare legată de deschiderea capotei ne aminteşte de Bill Gates. Urmăriţi video-ul mai jos:
Tesla Model X – stai ca se deschide imediat portbagajul… de pe tare.ro