Posche 911 China 10th Anniversary Edition

Autor: Oraan Mărculescu 31 mai 2011 Prezentări

Dacă încă nu v-aţi plictisit de atâtea ediţii speciale ale
iconicului model Porsche 911, iată astăzi una proaspătă:
Porsche 911 China 10th Anniversary Edition. Care, evident,
va fi dedicată exclusiv pieţe chineze
, unde doar 10
norocoşi vor putea cumpăra această maşină, pentru un preţ care
rămâne încă un mister.

Porsche 911 China 10th Anniversary Edition va fi produs in numai 10 exemplare

Noua ediţie specială are la bază modelul de top

Porsche 911 Turbo S
, care, din punct
de vedere tehnic, rămâne neschimbat
. Oferă acelaşi motor
boxer turbo de 3,8 litri şi 530 CP, o cutie de viteze automată PDK
cu şapte trepte şi tracţiune integrală. Performanţele rămân şi ele
la acelaşi nivel: 3,3 secunde pentru 0-100 km/h, respectiv 315 km/h
viteză maximă.

La nivelul finisărilor, însă, 911 China 10th Anniversary
Edition aduce unele lucruri interesante. În primul rând, vorbim de
vopseaua aurie
, care, cel puţin în China, va fi o carte de
vizită nepreţuită pentru posesorul maşinii. Maşina se bazează pe un
set de jante Sport Classic de 19 inch, iar capota şi eleronul spate
sunt realizate din fibră de carbon.

Nu lipsesc placutele cu numarul de ordine al fiecarui exemplar 911 China Edition

În interior, această ediţie specială propune un
habitaclu garnisit cu piele Alcantara, scaune sport şi un volan
special Sport Design
. Nu lipsesc inserţiile din fibră de
carbon, covoraşele particularizate sau logo-urile interioare.
Evident, nu aveau cum să lipsească plăcuţele cu numărul de ordine
al fiecărui exemplar.


Urmărește Promotor.ro pe Google News

Citește și...



Comentarii
Inchide