Porsche Cayenne – dat de gol înainte de Geneva 2010
cititor al siteului
MotorAuthority a
reuşit să speculeze greşeala
celor de la Porsche care au postat o imagine de grup cu
noua gamă a constructorului chiar pe siteul oficial, printre care
se afla şi noul Porsche Cayenne care ar trebui să apară la
Geneva 2010. Imaginea a fost retras[ ulterior şi probabil
responsabilul penalizat
Iniţial acest
model a fost arătat chiar de Porsche în penumbra lui Porsche 911
GT3 R Hybrid, într-o misterioasă imagine de prezentare, iar acum a
fost confirmat involuntar. După cum se poate observa acest model
are un aspect mult mai agresiv şi mai zvelt decât generaţia
precedentă, latura sportivă fiind mult mai bine pusă în
evidenţă, mai ales cu jantele mari.
Conform
aceluiaşi site, versiunea de bază va fi una cu motor V6 de
3.6 litri, iar cea de top V8 de 4.8 litri de 500 CP.
Alternativele economice vor fi un V6 Turbo Diesel de 3.9 litri de
240 CP şi Cayenne S Hybrid
care va combina un motor cu combustie V6 de 3.0 litri de 330
CP, cu unul electric cu un aport de 47 CP.
Mai mult detalii vom afla în zilele care urmează şi
întruchiparea oficială la Geneva 2010, ştim doar că acest model va
fi mai mic, mai economic, dar totuşi mai sportiv.