Omagiu VIDEO – Bruce McLaren, omul care a transformat Formula1

În 1963, un neozeelandez pe nume Bruce McLaren fonda echipa Bruce McLaren Motor Racing Ltd., ca încununare a unei cariere fulminante, care îi adusese deja trei victorii în Grand Prix-urile anilor 59-62, precum şi renumele de cel mai promiţător tânăr pilot al vremii. Avea doar 26 de ani când a fondat echipa, iar următorii şase urmau să marcheze Formula 1 într-un mod care continuă şi astăzi.

Bruce nu era un pilot desăvârşit (în afara celor trei GP-uri deja menţionate, a mai câştigat doar un singur Grand Prix, chiar cu echipa sa, în 1968), dar era un foarte bun strateg. Tocmai de aceea a terminat pe podiumul final al campionatelor de Formula 1 în 1960, 1962 şi 1969. Chiar dacă nu a reuşit niciodată să devină campion absolut în Formula 1, moştenirea lui are de-a face cu alte lucruri, mai precis cu talentul său de a analiza elementele care fac o maşină să meargă mai bine, dar şi de a pune rapid în practică schimbările.

Definitoriu este, aşa cum ne arată şi clipul video de mai sus, momentul în care McLaren observă că uşiţa de la priza de alimentare cu combustibil se bălăngăne în mers la viteze mari, în ciuda faptului că aerodinamica ar fi dictat ca ea să fie presată cu putere de către forţa aerului. Deşi iniţial s-a enervat pe mecanicii care nu o închiseseră bine, şi-a dat seama imediat că sub această uşiţă trebuie să fie o zonă de presiune mai mare a aerului care o tot împinge în sus. Aşa că s-a întors la boxe, a luat nişte foarfece şi a decupat caroseria în spatele radiatorului, spre uluirea mecanicilor săi. Rezultatul? Timpii ulteriori pe circuit s-au îmbunătăţit notabil, iar „nările” decupate astfel au devenit o constantă a monoposturilor McLaren de atunci încoace.

Bruce McLaren – Ce nu ne spune filmul omagial

Dar Bruce ascunde mai multe secrete decât ne spune filmuleţul omagial. La vârsta de nouă ani, s-a îmbolnăvit de boala Legg-Perthes, care i-a afectat puternic şoldul, fapt care l-a ţintuit la pat timp de doi ani, supus la nenumărate exerciţii fizice necesare pentru a-i permite să meargă din nou. Asta nu l-a împiedicat să organizeze o „cursă” între ceilalţi băieţi de vârsta sa, cu care s-a dat în cărucioarele ortopedice cu patru roţi la vale, noaptea, pe şoseaua sinuoasă care cobora dinspre spital, cu finalizare într-o ieşire în decor în grup. Organizator înnăscut, a reuşit să-i readucă cu bine înapoi la spital, fără ca nimeni să nu afle aventura. Ani mai târziu, Bruce încă şchiopăta atunci când era obosit, dar asta nu l-a împiedicat să devină unul dintre cei mai mari piloţi ai timpurilor sale.

De la băiatul de 14 ani speriat de prima sa cursă de hill-climb într-un Austin 7 modificat, până la titlul de vicecampion în F1 obţinut în 1960 şi la mult maturizatul câştigător de la Spa în 1968 în maşina proiectată chiar de el, Bruce McLaren a reuşit să facă faţă celui mai greu sport cu motor din lume prin stilul său plin de umor, atenţia sa minuţioasă la detalii care scăpau altora şi răbdarea sa proverbială. Dar nu s-a oprit aici – printre multe altele a câştigat şi cursa de 24 de ore de la Le Mans în 1966, iar un an mai târziu, cursa de 12 ore de la Sebring. Între timp, a dominat copios cu maşinile sale şi cursele Can-Am, ani la rând.

Prieten bun cu Jack Brabham, alt monstru sacru al perioadei, Bruce avea să inspire o generaţie întreagă de pasionaţi de motorsport, şi să moară într-unul dintre testele maşinilor sale McLaren Can-Am, la vârsta de doar 33 de ani. Le testa întotdeauna la limită.

Mai presus de toate, a rămas în istorie ca fondatorul echipei McLaren, care îi continuă şi astăzi moştenirea: obsesia pentru perfecţiune, pasiunea pentru detaliile inginereşti,  cooperarea dintre piloţi şi ingineri, importanţa unui parcurs constant în contrast cu mania pentru rezultate cu orice preţ.

Într-un clasament al piloţilor de Formula 1 din timpul său, Bruce McLaren s-a poziţionat pe locul 5, în spatele lui Graham Hill, Fangio, Jim Clark şi a bunului său prieten şi coechipier Brabham. Un om vesel, care a ştiut întotdeauna să-i inspire pe ceilalţi şi să le potenţeze performanţele prin propriul său exemplu.