Oficial: Mercedes-Benz E 63 AMG facelift, berlina şi breakul
Update video:
După un fel de teaser al noii versiuni de top, într-un ”tablou” de familie cu faceliftul gamei Mercedes-Benz E-Class, iată că germanii ies la rampă în mod oficial cu noul Mercedes-Benz E 63 AMG, în cele două versiuni de caroserie, sedan şi break.
În primul rând, se remarcă o schimbare destul de pronunţată de imagine faţă de precedentul E 63 AMG. Muchiile ascuţite şi liniile sobre lasă locul unei imagini mai rotunjite, cu o grilă plină de personalitate tinerească şi faruri beneficiind de o identitate clară, datorată farurilor cu LED.
De asemenea, spoilerul frontal este desenat mai unitar, iar cele două fante laterale îi imprimă maşinii o puternică impresie de forţă şi sportivitate. Cu alte cuvinte, imaginea fresh a faceliftului face din E 63 AMG un adevărat competitor pentru BMW M5 sau Audi RS6 şi din punct de vedere al aspectului.
În rest, însă, E 63 AMG facelift rămâne o maşină clasică, stopurile fiind retuşate sensibil doar la nivelul designului interior, graţie abordării tehnologiei LED, iar jantele vin cu un design nou, mai sportiv decât înainte.
La nivelul motorizării, rămâne valabil motorul V8 bi-turbo de 5,5 litri, dar puterea maximă este crescută de la 525 CP la 557 CP, în timp ce cuplul maxim creşte discret, de la 700 la 720 Nm, obţinuţi între 1.750 şi 5.250 rpm.
Prin urmare, valori similare cu ale principalilor concurenţi germani BMW M5 (560 CP şi 680 Nm), respectiv Audi RS6 (560 CP şi 700 Nm). Dar, aşa cum versiunea precedentă E 63 AMG beneficia de un pachet ”AMG Performance”, care ridica puterea până la 557 CP, şi noul E 63 AMG facelift propune o versiune ”S”.
Iar E 63 AMG S se poate lăuda cu o putere maximă de 585 CP şi un cuplu motor crescut la 800 Nm, ceea ce, din start, înseamnă o carte de vizită impresionantă pentru proprietar în faţa rivalilor cu M5 şi RS6. Nu numai atât, este pentru prima dată când E 63 AMG poate fi echipat cu sistemul de tracţiune integrală 4MATIC (standard pe varianta de top E 63 AMG S şi opţional pe versiunea de bază, de 557 CP).
În general, acesta transmite cuplul în proporţie de 33% pe faţă, respectiv 67% pe spate, dar ambreiajul multi-disc controlat electronic variază rapid distribuţia acestuia până la 50% pe faţă, având şi o funcţie de blocare a diferenţialului. O dată cu lansarea tracţiunii integrale pe E 63 AMG, acest sistem 4MATIC devine opţional şi pe versiunea de top CLS 63 AMG a deja celebrului coupe cu 4 uşi.
Varianta normală Mercedes-Benz E 63 AMG oferă performanţe foarte bune: 0-100 km/h în 4,2 secunde (faţă de 4,4 secunde la M5 şi 3,9 secunde la RS6), în timp ce viteza maximă se cifrează la 250 km/h, fiind limitată electronic. Versiunea E 63 AMG S stă şi mai bine, având un demaraj de numai 3,7 secunde (3,8 secunde pentru break).
Cutia automată AMG Speedshift MCT 7 beneficiază, evident, de 7 trepte şi dublu-ambreiaj, precum şi de patru moduri de funcţionare: ”C” (Controlled Efficiency), ”S” (Sport), ”S+” (Sport Plus) şi ”M” (Manual). În plus, maşina beneficiază şi de funcţia RACE START, pentru un demaraj cât mai eficient, precum şi de Torque Vectoring Brake (frânarea selectivă a roţilor în viraje).
Suspensia adaptivă AMG RIDE CONTROL este standard pe varianta de top E 63 AMG S, iar inginerii afirmă că manevrabilitatea maşinii este mult îmbunătăţită în urma optimizării trenului de rulare şi a suspensiei. Versiunea de top S are dreptul, opţional, şi la discuri de frână ceramice, cu un diametru impresionant, de 402 mm.
Deşi pe mulţi nu prea îi interesează consumul în cazul unei maşini de asemenea calibru, germanii anunţă că Mercedes-Benz E 63 AMG facelift face o figură chiar bună: doar 9,8 litri/100 km în medie pentru varianta cu tracţiune spate, respectiv 10,3 litri/100 km pentru versiunile 4MATIC, în timp ce breakul e cu 0,2 litri/100 km mai gurmand.
Noua versiune facelift Mercedes-Benz E 63 AMG urmează să fie prezentată în premieră mondială la Salonul Auto Detroit 2013, alături de ceilalţi membri ai familiei, printre care şi versiunile coupe şi cabrio E-Class facelift. Preţurile lui E 63 AMG pentru Europa le vom afla, cel mai probabil, cu ocazia premierei europene de la Salonul Auto Geneva 2013.