La standul Volkswagen de la Geneva 2015 va fi prezent şi noul Volkswagen Touran, alături de fratele său mai mare proaspăt reîmprospătat, Sharan.
Pentru că vorbim de un MPV (fie el şi compact), vorbim în primul rând de spaţiu. Noul Touran este cu 130 de milimetri mai lung decât modelul generaţiei actuale, din care 110 milimetri sunt incluşi în ampatament. Spaţiu – atât pentru cinci, cât şi pentru şapte locuri: bifat. Oh, era să uităm o menţiune importantă: portbagajul a crescut cu 48 de litri, ajungând acum până la 1.040 de litri – un număr nemaiatins de niciun rival din segment.
Şi nu este vorba doar de spaţiu, ci şi de modul în care este manageriat acesta. Noul Volkswagen Touran dispune de un sistem de rabatare al banchetei care permite amenajarea unei podele plate – în cazul în care chiar vrei să-ţi cari frigiderul cu maşina, spre exemplu.
Sub capota noului Touran poţi opta pentru unul dintre cele două motoare diesel (1.6 TDI cu 110 CP şi 2.0 TDI cu 150 / 190 CP) sau unul dintre cele trei unităţi pe benzină (1.2 TSI cu 110 CP, 1.4 TSI cu 150 CP sau 1.8 TSI cu 180 de cai-putere). Inginerii au promis şi că acestea sunt, în medie, cu 19% mai economice decât cele din generaţia anterioară. De exemplu, Touran 1.6 TDI cu DSG se poate lăuda şi cu 4,1 l/100 km.
Pe partea de tehnologie, noul interior al lui Touran ascunde acum şi cruise control adaptiv, alături de asistentul de frânare post-coliziune şi de sistemul de protecţie pre-coliziune.
Update VIDEO: