Noul Volkswagen Caddy în primele imagini
Era de aşteptat ca şi noul Volkswagen Caddy să se înscrie tot pe
direcţia de design iniţiată la Salonul de la Paris din 2008 de
Volkswagen Golf 6. Şi chiar arată foarte bine acest nou/facelift
Volkswagen Caddy, având un design fără îndoială mai plăcut ochiului
şi mai elegant decât cel precedent, dacă putem spune asta despre un
vehicul în genere comercial. Dar, parcă de dragul diversităţii,
ne-am dori ca Volkswagen – şi în general industria auto –
să nu adopte credo-ul industriei muzicale româneşti din
ultima vreme, în care se găseşte o linie melodică şi se exploatează
până la epuizare. Mai lipseşte doar Crafter din noua poză de
familie – tare curioşi am fi cum ar putea arăta – şi noul limbaj va
deveni omniprezent în gamă.
Deşi observând evoluţia ultimelor Volkswagen suntem confuzi în a
numi un VW nou, sau facelift. În acest caz nemţii spun că nu este
un model nou, ci este un facelift, deşi unul destul de pronunţat şi
care aduce chiar foarte multe îmbunătăţiri tehnice. Trecând peste această paralelă, VW Caddy, cel
puţin în versiunea Life, se prezintă cu un habitaclu mai primitor,
migrând uşor spre zona lui Volkswagen Touran. Se observă
accentele sportive ale noului volan şi unitatea multimedia cu ecran
tactil de pe coloana centrală, pus noile ceasuri de
bord.
Motorizările sunt complet remaniate, cele 6 propulsoare mizând
toate pe cartea consumului mic. Astfel avem două motoare BlueMotion
TDI ce dezvoltă 75 şi102 CP, dar şi alte două TDI-uri ceva mai
puternice care se prezntă cu 110 şi 140 CP. Toate vin cu tehnologia
common rail şi filtru de particule, aliniindu-se la norma de
poluare EURO5. Mai există şi două opţiuni TSI de 1.2 litri, ce
dezvoltă 86 şi 105 CP. În plus cutia DSG (cu 6 sau 7 rapoarte)
figurează ca opţional, Caddy fiind singurul vehicul din acest
segment disponibil cu o asemenea transmisie. Hill-Start Assist şi 4
Motion sunt alte particularităţi care fac din acest model un cărăuş
uşor şi plăcut de condus.
Vânzările în Germania pentru noul Caddy vor începe în Germania
în septembrie, iar preţul de pornire va fi de 13.595 euro fără
taxe. VW Caddy va putea fi văzut în premieră la Salonul
Auto de la Paris 2010.