Noul Nissan Pulsar: Concurent nipon pentru Golf, Focus şi Astra. UPDATE

Publicat: 27 05. 2014, 11:21

Noul Nissan Pulsar şi-a făcut debutul pe internet, după ce Nissan a publicat primele imagini şi informaţii oficiale despre compacta care are rolul de a-l înlocui pe Nissan Almera, a cărui producţie a fost oprită în 2006.

Japonezii mizează puternic pe spaţiul interior pentru umeri şi picioare oferit în partea din spate, despre care spun că este mai generos decât cel oferit de concurenţii compacţi şi în unele cazuri, în unele cazuri la nivelul celor din segmentul mediu. La baza acestor afirmaţii stau dimensiunile noului Pulsar, care se prezintă astfel: ampatamentul măsoară 2.700 mm iar lungimea este cotată la 4.385 mm, cu 115 mm mai mare decât în cazul lui Golf 7.

Exteriorul păstrează linia de design impusă de Nissan pe noul Qashqai şi este completat de farurile cu LEDuri, însă interiorul rămâne un secret bine păstrat pentru moment de Nissan.

Motorizările sunt la rândul lor preluate de la fratele crossover şi constau în trei propulsoare – un benzinar DIG-T de 1,2 l şi 115 CP, un turbodiesel dCi de 1,5 litri şi 110 CP cărora li se va adăuga anul viitor un alt motor pe benzină, de 1,6 litri şi 190 CP.

Preţurile noului Nissan Pulsar nu au fost încă dezvăluite, însă ştim sigur că hatchback-ul japonez va fi produs la Barcelona şi va fi pus în vânzare în această toamnă.

VIDEO: