Noul Mercedes-Benz C-Class Coupe (2015): informaţii şi imagini oficiale
Acesta este noul Mercedes-Benz C-Class Coupe, care vine să înlocuiască vechea generaţie lansată în 2011 pe piaţa din Europa. După cum îţi poţi imagina, noul C-Class Coupe are la bază aceeaşi platformă ca variantele break şi berlină, iar gama de motorizări ar trebui să fie mai mult sau mai puţin aceeaşi.
Designul este, inevitabil, asemănător cu cel al fratelui său mai mare, S-Class Coupe, iar ăsta e un lucru bun, fiindcă S-ul Coupe arată foarte bine. În cazul C-ului, faţa a rămas mai mult sau mai puţin la fel ca la berlină, în vreme ce spatele coboară lin şi e garnisit cu stopuri subţiri şi lungi.
Dacă mă întrebi pe mine, consola spate ar fi trebuit să fie puţin mai lungă, fiindcă designul preluat de pe S pare un pic forţat pe dimensiunile mai compacte ale C-ului, ceea ce face posteriorul să semene cu un căţeluş trist care se uită la tine cu ochi dulci, cerându-ţi o bucată de pâine. Dar ştii care-i adevărul adevărat? Nu prea contează ce zic eu aici, fiindcă dacă departamentul de vânzări a decis că forma asta o să se vândă, păi o să se vândă.
Potrivit companiei germane, noul C-Class Coupe e mai lung şi mai lat decât modelul pe care îl înlocuieşte. Totodată, suspensia sport standard (cu amortizoare convenţionale) face garda la sol să fie mai scurtă cu 1,5 cm faţă de berlină. Opţional, vei putea opta şi pentru sistemul pneumatic de suspensie Airmatic.
În interior e aceeaşi poveste ca la berlină şi break, doar că pasagerii din spate au, evident, mai puţin spaţiu la dispoziţie
Pe lângă suspensia sport, lista de dotări standard mai include şi un acoperiş panoramic din sticlă, keyless go (pornirea motorului fără să scoţi cheia din buzunar) şi faruri cu LED.
Premiera mondială va avea loc la Salonul Auto Frankfurt 2015 din septembrie, după care noi vom număra zilele până când nemţii vor lua hotărârea să lanseze varianta AMG.
VIDEO:
Material postat iniţial în data de 14 August 2015
Update:
Ştim că aştepţi cu interes mai multe detalii, imagini sau clipuri cu şi despre noul C-Class Coupe, aşa că o să lăsăm patru bucăţi de video pentru o mai bună percepere a noului coupe de clasă medie Mercedes-Benz. Uhm… crede cineva de aici că ar fi urât?