Noul Lexus NX, răspunsul japonezilor la SUV-urile compacte germane premium
Noul Lexus NX marcheză două premiere pentru firma japoneză: este primul SUV compact Lexus, noul NX fiind un frate mai mic al lui Lexus RX, iar, în al doilea rând, este primul model Lexus care va beneficia de un motor turbo pe benzină.
După ce Lexus a reuşit să atragă atenţia prin sofisticatul concept LF-NX de la Frankfurt 2013, iată că la Salonul Auto de la Beijing din 2014 are loc premiera mondială a versiunii de serie, noul NX fiind mai cuminte decât conceptul, dar foarte agresiv pentru un model de serie din categoria SUV.
Grila impozantă şi farurile cu ”mustăţile” de sub farurile înguste îi conferă noii maşinii o imagine foarte puternică, mai ales raportat la concurenţii germani, iar profilarea musculoasă a părţii din spate completează tabloul sportiv, Lexus NX fiind un SUV compact antrenant.
Interiorul mizează mult pe high-tech, fiind uşor de remarcat stilul preluat de la micul CT sau de la noul IS. Japonezii nu se zgârcesc în privinţa butoanelor, acestea fiind foarte mari, dar integrează în mod reuşit sistemul HMI (Human Machine Interface), care beneficiază de un display generos în partea superioară şi de un pad pe tunelul central (fără comutatoare ca la iDrive BMW sau MMI Audi).
În ce priveşte motorizările, gama este formată din trei versiuni de propulsie. Prima variantă este NX 200, cu un motor aspirat, în timp ce NX 200t oferă acelaşi motor, dar dotat cu turbo. Nu lipseşte din gamă o variantă hibridă, NX 300h, însă datele despre performanţe şi consum vor fi făcute publice la o dată ulterioară.