Noul Hyundai Azera în premieră la Los Angeles Motor Show 2011
În SUA, coreenii au deja în gamă două berline care joacă în categoriile superioare: Hyundai Genesis şi Hyundai Equus. Modele care, însă, nu se regăsesc şi în oferta de pe piaţa europeană şi care lasă un spaţiu destul de mare faţă de Sonata americană.
Iată că la Salonul Auto Los Angeles 2011, Hyundai prezintă cu mare fanfară noua generaţie Hyundai Azera, o berlină care continuă stilul „Fluidic Sculpture” al noilor modele şi care reprezintă un salt uriaş faţă de precedentul Hyundai Azera, care s-a vândut şi în Europa sub numele de Hyundai Grandeur, dar fără prea mare succes.
Noul Hyundai Azera umple, aşadar, golul dintre Hyundai Sonata şi Hyundai Genesis, urmând a se „război” cu modele precum Toyota Avalon, Ford Taurus, Buick LaCrosse sau Nissan Maxima peste ocean. La noi, versiunea europeană a lui Azera se va situa peste Hyundai i40 şi va intra în competiţie cu modele din clasa mare precum Citroen C6, Honda Legend, Lancia Thema sau chiar Skoda Superb (deşi coreenii sunt destul de ambiţioşi ca să atace şi triada germană Audi – BMW – Mercedes-Benz).
Lungimea totală a lui Hyundai Azera este de 4,91 metri, iar ampatamentul maşinii se cifrează la 2,85 metri, ceea ce recomandă Azera drept o berlină foarte spaţioasă, în timp ce exteriorul combină o puternică notă de eleganţă cu sobrietatea pe care o aşteaptă clienţii de la acest segment.
Imaginea de berlină modernă de clasă mare este continuată în mod reuşit şi la interior, unde ambianţa de lux este omniprezentă. Per ansamblu, designul planşei de bord aminteşte destul de clar de berlină Hyundai i40, dar Azera plusează cu echipamente de lux foarte moderne şi o impresie mult mai pregnantă de calitate.
Pe piaţa americană, Hyundai Azera este oferită cu un singur motor: un V6 cu injecţie directă, de 3,3 litri, care dezvoltă 293 CP şi un cuplu maxim de 345 Nm. Transmisia este automată cu 6 trepte SHIFTRONIC, în timp ce economia de combustibil este anunţată ca având valoarea de 23 mpg (adică 10,2 litri/100 km).
Hyundai Azera urmează să ajungă în showroom-urile americane la începutul lui 2012, în timp ce versiunea europeană sperăm să o vedem prezentată în premieră la Salonul Auto Geneva 2012.
http://cache.tare.ro/4ec4dbdd1af74/videoplayer.swf?key=7c6758cae7d41dc6f58b80cade1b53da