Noul Citroen C1: imagini şi informaţii oficiale cu fratele lui Peugeot 108
A doua generaţie a buburuzei de oraş Citroen C1 va debuta în premieră mondială la Salonul Auto Geneva 2014, alături de fraţii săi (mai mult sau mai puţin identici) Peugeot 108 şi Toyota Aygo.
Noul C1 arată foarte nervos pentru o maşină atât de mică, iar asta datorită celor două perechi de blocuri optice care fac citadina franceză să arate ca şi cum ar sta încruntată. Este o idee de design introdusă iniţial pe monovolumul Citroen C4 Picasso şi continuată acum pe maşinuţa destinată exclusiv traficului urban.
La fel ca noul Peugeot 108, a doua generaţie Citroen C1 va fi disponibilă atât în varianta cu trei uşi, cât şi în varianta cu cinci uşi, existând şi opţiunea unui acoperiş textil retractabil sub numele de Airscape. Altfel spus, buburuza franceză poate fi şi o decapotabilă, chiar dacă pe jumătate.
Un fel de Citroen DS3 Cabrio în miniatură
La exterior, C1 poate fi vopsit în combinaţii de câte două culori, în vreme ce interiorul primeşte acelaşi sistem infotainment Mirror Screen de pe 108, care poate „oglindi” ecranul unui smartphone.
Gama de motorizări oferită de Citroen pentru noul C1 include două unităţi pe benzină – unul de 1,0 litri de provenienţă Toyota, care produce 68 CP şi e cuplat la o cutie de viteze manuală cu cinci trepte, şi unul de 1,2 litri ce dezvoltă 82 CP şi 118 Nm, în vreme ce consumul mediu teoretic de combustibil e de 4,3 l/100 km.
Tripleta Citroen C1 – Peugeot 108 – Toyota Aygo va debuta în premieră mondială la Salonul Auto Geneva 2014 din luna martie.
VIDEO: