Noua
generaţie
Hyundai Sonata a fost lansată de curând în
Coreea, dar, sincer, coreenii ar fi trebuit să o aducă
la Salonul Auto Frankfurt
2009, unde cu siguranţă s-ar fi numărat printre starurile
salonului german. Sau poate nemţii s-au speriat că noul
Hyundai i40 (după cum se vehiculează că va fi numele maşinii în
Europa) îi va face concurenţă prea
puternică lui Volkswagen Passat CC?
Un lucru este cert: cea de-a şasea generaţie a lui
Hyundai Sonata este complet diferită de predecesoarele ei,
intrând în clubul select al coupe-urilor cu patru uşi şi emiţând
pretenţii foarte serioase pentru clubul premium. Stilul
maşinii abundă de linii curbe, fiind clar că avem de a
face cu o maşină asiatică, dar acest lucru nu credem că va deranja
pe nimeni – decât pe fanii maşinilor germane, care, cel mai
probabil, îi vor acuza pe coreeni de plagiat, indicând
Mercedes CLS sau
VW Passat CC.
Interiorul
este de-a dreptul somptuos, consola centrală fiind
high-tech cu displayul central color şi comenzile grupate după
modelul lui Nissan Primera sau mai evoluatele Infiniti. Tapiţeria
din piele, inserţiile din lemn sau aluminiu, precum şi materialele
plastice de foarte bună calitate fac parte din mendiul noului
Hyundai Sonata / i40. De fapt, designul evoluat al interiorului are
multe elemente în comun cu al proaspătului lansat SUV
Hyundai ix35, urmaşul lui Tucson ţinând capul de afiş în
standul Hyundai de la Frankfurt 2009.
Noua Sonata este o maşină voluminoasă, afişând
dimensiuni generoase: 4,82 metri lungime, 1,84 metri
lăţime şi 1,47 metri înălţime, deci cam depăşeşte barierele clasei
medii. De asemenea, ampatamentul are o valoare foarte mare, de 2,8
metri, ceea ce promite un confort foarte bun pe locurile din
spate.
Nivelul de echipare este foarte bogat,
nelipsind echipamente precum sistemul de control al stabilităţii
VDC, asistenţă la plecarea în rampă sau sistem de asistenţă la
frânare. Pe lista de opţionale extravagante regăsim un sunroof
panoramic sau un sistem sofisticat de ajutor la parcare PGS.
La
nivelul motorizărilor, deocamdată Sonata este oferită, în Coreea,
cu un motor de 2,0 litri cuplat la o cutie de viteze automată cu 6
trepte. Acest motor dezvoltă 165 CP, dar are şi o versiune
cu GPL, care se laudă cu doar 144 CP. La începutul lui
2010 va mai fi oferit un motor de 2,4 litri, cu injecţie directă.
Deocamdată, nici o informaţie despre motoarele destinate pieţei
europene, unde cu siguranţă va fi oferit noul diesel de 2,0 litri
şi peste 180 CP.
Hyundai a investit în proiectarea şi producerea noii
generaţii Sonata 372 milioane USD, începând din 2005,
intenţionând să vândă nu mai puţin de 60.000 de unităţi până la
finalul acestui an (ceea ce înseamnă peste 20.000 de unităţi pe
lună!). Planurile Hyundai sunt grandioase: din
2010, Sonata va fi produsă în SUA, iar din 2011 în China, ajungând
la un număr total de 450.000 exemplare pe an.
Preţul de pornire pentru noua Hyundai Sonata în Coreea
este de 17.600 USD. Cu alte cuvinte, un coupe cu patru uşi
pentru toată lumea pasionată de astfel de maşini!