Nissan X-Trail a primit un facelift întâi pe piaţa japoneză,
europenii primind de abia acum versiunea restilizată a SUV-ului
nipon. Diferenţele nu sunt însă mari, în Europa acest model primind
crom în jurul proiectoarelor şi jante mult mai sportive, iar
blocurile optice spate adoptă tehnologia cu
LED-uri. Per total însă modificările, în special noua
grilă în V mai generoasă, îl aduc foarte aproape de imaginea lui
Pathfinder şi Navarra. Nu arată deloc rău, dar ne aşteptam o
abordare mai îndrăzneaţă de la un constructor care se poate lăuda
cu Juke ca exemplu de avangardism.
În interior
lucrurile nu se schimbă în materie de design, dar ambianţa devine
ceva mai plăcută datoriă unor materiale noi mai bune, folosite
pentru a ţine pasul cu vremurile. În schimb, maşina va
comunica mai bine parametrii de rulare şi funcţionare
şoferului, ceasurile de bord fiind mărite şi un nou
computer de bord fiind montat.
În gama
motorizărilor nu au apărut schimbări importante, singura mare veste
fiind că toate motorizările Diesel sunt acum conforme cu
norma Euro 5. Transmisiile, atât cea manuală cât şi cea
automată, au fost de asemenea uşor recalibrate, favorizând un
consum mai mic în colaborare cu îmbunătăţirea aerodinamicii
manifestată printr-un Cd de 0,36. Preţurile nu au fost anunţate
încă, acest model urmând să fie arătat lumii în Septembrie, la
Salonul Auto de la Paris
2010.