Deşi de luna trecută puteau părea o glumă pregătitoare de 1 aprilie, iată că japonezii prezintă în mod oficial noua versiune a celui mai mic SUV Nissan, Qashqai+2.
Indicativul "+2" provine de la surplusul de scaune de pe al treilea rând, Qashqai+2 beneficiind şi de o mărire a ampatamentului cu 135 mm, acesta ajungând acum la 2,765 m, în timp ce lungimea totală a crescut la 4,526 m (un plus de 211 mm faţă de varianta normală ). De asemenea, caroseria a primit modificări de design în partea din spate, al treilea geam lateral fiind mai generos, iar înălţimea totală a maşinii a fost crescută cu 38 mm, atingând 1,64 m.
Modificările dimensionale au atras şi o mărire a spaţiului interior pentru toate locurile: spaţiul pentru cap este mai mare cu 16 mm în faţă, respectiv 10 mm pe al doilea rând de scaune. Uşile spate sunt mai largi, pentru a permite un acces mai facil pe al treilea rând de scaune – destinate, în principal, copiilor sau persoanelor care nu depăşesc 1,60 metri înălţime. Alte valori ţinând de spaţiul interior sunt mărirea distanţei la genunchi faţă de scaunele din faţă cu 23 mm, în timp ce portbagajul atinge 500 de litri (cu scaunele de pe ultimul rând rabatate).
Masa a crescut cu 100 kg, ceea ce a dus şi la modificarea setărilor suspensiei şi a direcţiei. Motorizările oferite pentru Nissan Qashqai+2 sunt cunoscute de pe versiunea cu doar 5 locuri: cele pe benzină au 1,6 litri şi 115 CP, respectiv 2,0 litri şi 140 CP, iar cele diesel common-rail au 1,5 litri şi 106 CP, respectiv 2,0 litri şi 150 CP. Transmisia integrală ALL-MODE este disponibilă doar pentru motorizările de 2,0 litri, pentru acestea putându-se opta şi pentru cutii de viteze automatice: automată cu şase trepte pentru versiunea 2,0 dCi 4WD şi automată CVT pentru versiunea pe benzină de 2,0 litri 4WD.
Preţurile nu au fost deocamdată comunicate, dar este de aşteptat o diferenţă de aproximativ 1.500 euro în plus faţă de versiunile normale Qashqai.