Nissan NV200 la Geneva 2009
03.04.2009 – UPDATE FOTO
Vă prezentăm noi poze cu vârful de gama Nissan NV200 Vanette
Prea multe nu sunt de spus despre Nissan NV200, în afară de faptul că nu atrage privirile aşa cum o făcea, la Tokyo 2007, conceptul cu acelaşi nume.
Trei versiuni de caroserie sunt disponibile pentru Nissan NV200: una cu platformă, una închisă cu 7 locuri şi două uşi în spate, precum şi una închisă, tot cu 7 locuri, dar cu hayon şi o echipare mai luxoasă.
Pentru lungimea de 4,4 metri, Nissan NV200 se laudă ca fiind cel mai spaţios din categoria sa, oferind o lungime interioară de încărcare de 2 metri (corespondentul a doi europaleţi). Capacitatea interioară ajunge la 4,4 metri cubi, iar sarcina utilă are valoarea de 770 kg. De asemenea, marginea de încărcare este cea mai joasă dintre competitorii săi, de numai 52 cm.
Ca echipare, Nissan NV200 se poate lăuda cu nişte opţionale inedite, cum ar fi cheia inteligentă sau camera pentru mersul înapoi, în timp ce geamurile electrice sau sistemul ABS sunt de serie. Tot de serie este şi un "compartiment secret", pentru telefon sau documente, situat în… torpedo.