Nissan NP300 Pick Up
În luna ianuarie din 2008, arată foarte bine, deci lansarea unui nou model este de bun augur pentru marca japoneză. Atâta doar că nu vorbim de un model familist, ci mai degrabă de unul utilitar: Nissan NP300 Pick Up.
Motorul va fi un 2,5 litri turbodiesel, ajustat să corespundă normelor Euro 4. Totuşi, este capabil de 133 CP şi 304 Nm, iar consumul a fost optimizat pentru atingerea unei autonomii de 700 km, destul de bună pentru un astfel de vehicul cu utilizare preponderent utilitară, mai ales că intervalul reviziilor este la 30.000 km, iar perioada de garanţie este de 3 ani sau 100.000 km.
În ce priveşte performanţele off-road, Nissan NP300 dispune de suspensie faţă independentă, iar în spate de o punte heavy-duty, cu arcuri foi. Tracţiunea integrală cu reductor este disponibilă pentru toate cele trei versiuni de caroserie Single Cab, King Cab şi Double Cab, însă va exista şi o versiune economică 4×2, pentru SIngle Cab.
Nissan nu ascunde faptul că NP300 este, de fapt, vechiul Pick-Up adus la zi, însă mişcarea va fi apreciată de foarte mulţi clienţi, adepţi ai acestui model pragmatic. În Germania, Nissan NP300 urmează a fi comercializat din luna aprilie, la un preţ de pornire de aproximativ 18.000 euro.