Mini Cabrio – debut la Detroit 2009!
Noul Mini Cabrio (nume de cod intern R57) nu va fi o surpriză chiar aşa de mare, mai ales dacă ne raportăm la pozele spion recente. Din punct de vedere life-style, Mini Cabrio îşi va gratula clienţii cu o gamă de culori exclusiviste, atât pentru vopsea, cât şi pentru soft-top-ul pliabil. De la BMW Seria 1 Cabrio a fost preluat sistemul de siguranţă al arcelor de securitate din spate, iar motorizările sunt aceleaşi ca la Mini cu acoperiş metalic.
Va exista chiar şi o versiune John Cooper Works, iar, pentru amatorii de gadgeturi, va fi oferită o găselniţă interesantă: un indicator care măsoară kilometrajul parcurs în regim decapotat. Unic, nu?