Mercedes-Benz S-Class Coupé. Poze şi informaţii cu superbul coupé german. UPDATE

Publicat: 13 02. 2014, 11:00

Când s-a lansat noul Mercedes-Benz S-Class, reacţiile au fost extrem de pozitive. Mercedes-Benz nu a dezamăgit nici de data aceasta, iar orice test cu noul S-Class incude în mod sigur interjecţii de admiraţie. Iată că şi versiunea coupé a noii Clase S nu face excepţie de la regulă, ba dimpotrivă!

Cum vă place? Maşina arată incredibil din toate unghiurile!

Lista de dotări este similară cu cea a noului S-Class, însă germanii pun accent pe echiparea în premieră mondială cu suspensiile MAGIC BODY CONTROL, cu funcţie de înclinare în viraje. Sunt amintite, de asemenea, sistemul de afişare de tip head-up display şi funcţia de touch pad, aceasta din urmă permiţându-i şoferului să acţioneze comenzile sistemului multimedia într-un stil similar cu al unui smartphone. Să nu uităm şi de farurile cu 47 de cristale Swarovski fiecare…

Apropo de MAGIC BODY CONTROL (majusculele aparţin Mercedes-Benz) – vehiculul se înclină în curbe în acelaşi mod în care o face un motociclist, astfel fiind redusă acceleraţia laterală asupra ocupanţilor acestuia, fiind îmbunătăţită şi performanţa pe drumurile virajate. Sistemul poate înclina maşina cu până la 2.5 grade în viraje, în funcţie de unghiul şoselei şi viteza maşinii. Înclinarea este dictată de un ansamblu care cuprinde o cameră video stereo ce înregistrează curbele din faţa maşinii (cu 15 metri în faţă) şi un senzor de acceleraţie transversală. Şoferul poate activa această funcţie, ea intervenind la viteze între 30 – 180 km/h.

Un spate glorios, o linie laterală musculară şi fluidă în acelaşi timp!

Cu alte cuvinte, în loc ca maşina să se încline spre exteriorul virajului, aşa cum o fac astăzi toate maşinile, ea se va înclina puţin spre interiorul acestuia, mărind astfel atât confortul pasagerilor, cât şi comportamentul în viraj, prin redistribuirea maselor pe roţi.


Magic Body Control e magic

Noul coupé este disponibil cu un V8 biturbo de 4.663 cc, care devoltă 455 CP şi un cuplu maxim de 700 Nm. Nemţii au avut grijă să ofere şi un sistem de evacuare cu un sunet „emoţional”, iar noi îi credem pe cuvânt…

Noul Mercedes-Benz S-Class Coupé – maşina semi-autonomă

La fel ca sedanul S-Class, noul Coupé are numeroase sisteme de asistenţă a şoferului, care fac practic din noua clasă S o maşină semi-autonomă. Reunite sub numele de „Intelligent Drive”, aceste sisteme oferă un sistem de preparare a frânelor în cazul unui impact, cu detecţia pietonilor, DISTRONIC PLUS, care ţine singur banda de rulare şi poate urmări o maşină în trafic, inclusiv frânând şi oprind autovehiculul la nevoie, repornind în momentul în care traficul se pune în mişcare. Practic, noul S-Class Coupé poate merge singur în traficul aglomerat, fără ca şoferul să mai facă altceva decât să supravegheze maşina. 

Farurile sunt integral cu LED-uri. Acum şi cu 47 de cristale Swarosvki fiecare…

Maşina îşi ajustează singură faza lungă în funcţie de traficul care vine din faţă şi oferă un sistem de vedere în infraroşu pe timp de noapte. 17 dintre cele 47 de cristale Swarovski sunt prezente sub formă de sfere deasupra farurilor, celelalte 30 fiind iluminate de LED-urile de semnalizare, în cazul în care proprietarul a optat pentru această dotare…

Sistemul COLLISION PREVENTION ASSIST PLUS oferă o funcţie nouă, în afara asistenţei adaptive la frânare: de la 7 km/h în sus, dacă pericolul de coliziune persistă iar şoferul nu reacţionează, maşina poate frâna autonom de la viteze de până la 200 km/h, reducând severitatea coliziunilor sau chiar oprind în siguranţă autovehiculul. Sistemul frânează, de asemenea, şi pentru a evita impactul cu autovehiculele staţionare, la viteze de până la 50 km/h şi este în stare să prevină coliziunile la viteze de până la 40 km/h.  

Noul S-Class Coupe este, la fel ca sedanul, cea mai avansată maşină a momentului la tehnologiile de siguranţă

Mai mult decât atât, sistemul PRE-SAFE include acum PRE-SAFE PLUS, o funcţie care poate recunoaşte iminenţa unei coliziuni din spate; aceasta aprinde luminile de avarie la o frecvenţă foarte înaltă, pentru a atrage atenţia şoferului neatent. Dacă pericolul de coliziune persistă, sistemul poate aplica frâna de parcare atunci când maşina este staţionară, minimizând astfel riscul de fracturi la gât, prin reducerea saltului înainte cauzat de impactul din spate.