Mercedes-Benz C 63 AMG Coupe – oficial

Publicat: 21 03. 2011, 12:08

This browser does not support the video element.

După apariţia celui mai mic coupe din gama sa,
Mercedes-Benz C-Class Coupe
, era cazul să vedem şi cea
mai puternică versiune a acestuia, semnată, evident, de
departamentul sport AMG: Mercedes-Benz C 63 AMG Coupe.

Din punct de vedere vizual, vorbim doar de tuşe mai sportive,
aspectul lui C 63 AMG Coupe prezentând mai multă
agresivitate faţă de un C-Class Coupe normal
, care mizează
mai mult pe eleganţă. Spoilerul frontal al lui C 63 AMG Coupe arată
mai brutal, iar cel din spate dispune de un difuzor şi pune în
evidenţă cele 4 evacuări ovale.

Capota portbagajului primeşte două nervuri paralele, la
fel ca şi

versiunea C 63 AMG Sedan
, iar garda la sol
coborâtă evidenţiază setul de jante speciale AMG, de 18″, încălţate
cu pneuri 235/40 R 18 în faţă, respectiv 255/35 R 18 pe spate. În
plus, grila a fost simplificată, iar carcasele oglinzilor laterale
sunt negre.

Interiorul lui Mercedes-Benz C 63 AMG Coupe nu aduce
surprize faţă de versiunea sedan
: ambianţă sportivă,
inserţii din fibră de carbon, combinaţie de tapiţerie M-B
Tex/DINAMICA sau pedalier perforat din aluminiu. Modificarea majoră
faţă de versiunea sedan ţine de numărul de locuri: în spate sunt
doar două, iar pentru un acces facil scaunele faţă beneficiază de
un sistem EASY-ENTRY automat.

Pachetul tehnic al lui Mercedes-Benz C63 AMG Coupe este şi el
cunoscut de pe versiunea sedan, fiind vorba de un V8
aspirat de 6,3 litri, cu o putere de 457 CP/6.800 rpm şi un cuplu
de 600 Nm/5.000 rpm
– valori mai bune decât ale V8-ului de
4,0 litri de pe
BMW M3
, care are 420 CP/8.300 rpm şi un cuplu de 400 Nm/3.900
rpm.

Cutia de viteze este una automată cu 7 trepte AMG
SPEEDSHIFT MCT 7, având patru moduri de funcţionare
, care
pot fi selectate de la un buton din interior: „S”, „S+”, „M” şi „C”
(Controlled Efficiency). Dacă ultimul mod de funcţionare
privilegiază un consum cât mai redus de carburant, primele trei
moduri se adresează pasionaţilor de adrenalină, scurtând timpii de
schimbare a treptelor, la regimuri superioare de turaţie. Nu
lipseşte funcţia RACE START, pentru un demaraj cât mai bun.

Suspensia lui Mercedes-Benz C 63 AMG Coupe beneficiază
şi ea atât de setări sport, cât şi de mici modificări ale
configuraţiei
, la fel ca în cazul berlinei – în partea din
faţă s-a adoptat o arhitectură cu trei braţe independente, iar
arcurile şi amortizoarele sunt proiectate special pentru un bun
compromis între sportivitate şi confort. Şi direcţia AMG
SPEED-SENSITIVE este modificată, oferind o mai bună precizie faţă
de celelalte versiuni, în timp ce sistemul de control al
stabilităţii ESP are o funcţie „SPORT”, dar poate fi şi complet
scos din funcţiune, pentru senzaţii cât mai tari pe circuit.

Ca performanţe, Mercedes-Benz C 63 AMG Coupe nu are cum să
dezamăgească: viteză maximă limitată electronic la 250 km/h
şi un demaraj 0-100 km/h în 4,4 secunde (cu 0,2 secunde mai rapid
decât BMW M3 Coupe DKG)
. Însă lucrurile nu se opresc aici:
cei interesaţi pot opta pentru un pachet de upgrade a motorului,
AMG Performance, care duce puterea motorului la 487 CP (adică un
surplus de 30 CP), iar demarajul 0-100 km/h scade la 4,3
secunde.

Pentru moment, se cunoaşte doar preţul de bază în
Germania pentru Mercedes-Benz C 63 AMG Coupe: 72.950 euro

(faţă de 68.750 euro pentru BMW M3 Coupe). Pachetul AMG Development
Package mai reclamă circa 7.000 euro suplimentari, în timp ce lista
de dotări opţionale de lux este destul de lungă.