Mazda2 facelift
a anunţat că va deschide o nouă uzină în Thailanda, în care va
produce modelul Mazda2. Dar pozele care însoţesc acest comunicat
dovedesc că nu este vorba de modelul Mazda2 pe care îl ştiam, ci de
faceliftul acestui model de clasă mică. Şi în buna tradiţie,
Mazda imprimă zâmbetul lui Mazda3 şi pe modelul mai
mic, la fel cum a făcut-o pe restul modelelor din
gamă.
În afară de spoilerul care are integrat acel zâmbet uriaş şi
prizele de pe lateral, se observă o nouă grilă şi un logo mai
generos. Deocamdată cam atât ştim despre Mazda2, dar
aşteptăm cu interes această schimbare la faţă, pentru a
vedea dacă niponii au operat şi schimbări în interior,
locul unde se cere o împrospătare a atmosferei destul de
monotone.
Acest model a fost lansat în Statele Unite ale Americi la
Salonul de la Los Angeles şi va ajunge pe această piaţă cu motorul
de 1.5 litri. Împreună cu noul Ford Fiesta, reprezintă noua
ofensivă de modele mici pe tărâm american. Ne aşteptăm ca acest
facelift să apară şi pe pământ european în cursul anului
viitor.