Marussia B1 şi B2 intră în producţia de serie

Publicat: 22 09. 2010, 13:41

This browser does not support the video element.

Cel mai probabil italienii tremură, dar nu de teamă, ci de râs –
e greu de crezut că un nume nou, precum
Marussia
, va reuşi să se impună pe
piaţa maşinilor exotice
, mai ales că maşinile ruseşti nu
au o reputaţie prea bună.


VEZI GALERIA FOTO-VIDEO CU
MARUSSIA B1 ŞI B2

Totuşi, să nu cădem în derizoriu. Nikolai Formenko,
preşedintele
Marussia
Motorcars
, nu se simte deloc frustrat atunci
când intervine comparaţia cu nume celebre
, iar
supercarurile B1 şi B2 sunt realizate în cooperare cu specialiştii
Cosworth (din Marea Britanie, care furnizează motoarele) sau KW
(din Canada, care s-au ocupat de suspensii).

Designul celor două maşini este realizat de către ruşi, având şi
plusuri, şi minusuri, dar important este că B1 şi B2 sunt maşini
originale. Motorul oferit pentru cele două supercaruri este
un V6 de 3,5 litri, care este propus în trei versiuni de
putere: 300 CP, 360 CP şi 420 CP
.

Dată fiind masa redusă, de numai 1.100 kg, cea mai
puternică versiune anunţă un timp de numai 3,2 secunde pentru
demarajul 0-100 km/h
. Destul de interesant, nu? Şi mai
interesant este că nu vorbim de o producţie de numai câteva zeci de
exemplare pe an – până în 2014, Marussia Motors speră să
vândă nu mai puţin de 10.000 de maşini
.

Ceea ce înseamnă peste 3.000 de exemplare pe an, gama
fiind alcătuită din trei modele: B1, B2 şi

SUV-ul Marussia F2
, care va ieşi de pe linia
de montaj din 2011. Se pare că Nikolai Formenko a reuşit să
convingă destui ruşi cu dare de mână să-şi comande maşini Marussia,
preţul de pornire pentru B1 şi B2 fiind de 100.000 euro.

Până la primele impresii de la volanul acestor maşini, puteţi
urmări maşinile în galeria foto-video.