LC 470 este o combinaţie inedită a două concepte: formele armonioase ale maşinilor europene şi puterea motoarelor americane, îmbinate cu tehnologie modernă. Efectul obţinut prin utilizarea unui design demult
apus face din această maşină o adevarată bijuterie pe patru roţi.
Propulsorul de provenienţă GM de 5,7 litri, cu opt cilindri în V, dezvoltă 425 CP la 5.250 rpm şi un cuplu uriaş, de 549 Nm la 3.500 rpm. Împreună cu o cutie de viteze manuală de curse (Tremec TKO), cu cinci rapoarte, LC 470 atinge 100 km/h în doar 3,4 secunde, iar viteza de top este de peste 289 de km/h. Suspensia independentă faţă/spate este construită din aluminiu forjat, asigurând performanţe dinamice de top, atât pe viraje, cât şi în linie dreaptă.