În urma achiziţionării Chrysler de către Fiat, putem spune că a început o nouă eră pentru marca premium a grupului italian, Lancia. O eră care, într-o primă fază, are la bază maşini americane deja cunoscute – aşa cum este cazul „noii” Lancia Thema, de fapt un Chrysler 300 cu altă siglă.
Premiera mondială a modernei Lancia Thema a avut loc la Salonul Auto Geneva 2011, unde publicul a fost gratulat cu un discurs elogios despre noua maşină, deşi diferenţele faţă de Chrysler 300 sunt minore. În privinţa aspectului estetic, pe lângă schimbarea siglei se mai poate remarca un spoiler foarte uşor schimbat în partea inferioară.
În schimb, interiorul beneficiază de o atenţie mult mai mare, pentru Lancia Thema urmând a fi disponibil un program amplu de personalizare, din care nu vor lipsi inserţii din lemn scump sau tapiţerie din piele exclusivistă Poltrona Frau. Sub aspect tehnic, cele mai imporante modificări se regăsesc la trenul de rulare şi la direcţie, maşina devenind mai agilă şi mai manevrabilă.
Ca motorizări, Lancia Thema este propusă cu un diesel V6 de origine VM, precum şi cu motorul V6 pe benzină de pe Chrysler 300, în viitorul imediat fiind promisă şi o versiune de propulsie hibridă. Dieselul de 3,0 litri este conform Euro 5 şi este oferit în două versiuni de putere: 190 CP şi 224 CP, cea de-a doua versiune având un cuplu motor foarte mare, de 550 Nm.
Motorul V6 pe benzină este din generaţia Pentastar, având 3,6 litri şi o putere maximă de 292 CP. Puterea este transmisă roţilor din spate prin intermediul unei cutii de viteze automate cu 8 trepte, iar performanţele anunţate nu dezamăgesc: 0-100 km/h în 7,2 secunde şi viteză maximă de 230 km/h.
Vânzările pe piaţa europeană vor demara din toamnă, urmând a fi propuse două niveluri de echipare: Golf şi Platinum. Preţurile vor fi comunicate în cursul acestui an, oficialii punându-ne deja în gardă că vizează elita segmentului clasei mari premium.
Chrysler 300 nu va mai fi comercializat în Europa, în urma succesului mult prea mic de care s-au bucurat americanii pe Bătrânul Continent. Însă Lancia Thema ar putea face o treabă mult mai bună – vedeţi ma jos o paralelă între noua generaţie şi cea din 1984.
Lancia Thema 2011
Lancia Thema – noua generatie, bazata pe Chrysler 300 de pe tare.ro
Lancia Thema 1984
Lancia Thema – generatia din anii 80 de pe tare.ro
CREDEŢI CĂ LANCIA THEMA VA AVEA SUCCES MAI MARE DECÂT CHRYSLER 300?