Lamborghini Aventador LP700-4 – toate imaginile şi detaliile
Este cazul ca Ferrari să înceapă să tremure? Ei bine, cu
siguranţă cei de la Lamborghini asta speră. Şi au toate motivele,
deoarece Lamborghini Aventador LP700-4 chiar arată ca un
demon pe patru roţi.
Am văzut din imaginile spion că
noul Lambo se anunţa mai ceva decât Reventon, iar rezultatul nu
dezamăgeşte: Lamborghini Aventador are un design extrem de agresiv,
dar şi familiar, fiind foarte uşor de identificat ca un supercar
produs de firma din Sant’Agata Bolognese.
Spoilerul frontal beneficiază de două imense grile de
aerisire laterale, care încadrează un mic
splitter, în timp ce „privirea” farurilor contribuie la nota de
super-agresivitate a lui Aventador. Noul model te domină şi prin
cele două mari guri de aerisire de pe laterale, din spatele
portierelor, fantele din spatele geamurilor devenind aproape
insignifiante.
Spatele maşinii este conceput într-o manieră Mad Max, fiind
clară grija pentru aerodinamică şi tehnologie. Stopurile sunt
foarte agresive, dar aproape că se pierd în aspectul foarte tehnic,
dominat de alte două fante de aerisire, evacuarea centrală şi
capota motorului, cu un fel de lunetă în trepte. Decuparea
panourilor caroseriei lui Avendator aminteşte foarte mult de
carlinga unui avion de vânătoare.
Imagine care aproape se transpune şi în interior, unde
şoferul este gratulat cu o multitudine de comenzi. Este
clar: epoca modernă a telecomunicaţiilor nu putea ocoli
Lamborghini, aşa încât Aventador are o consolă centrală garnisită
cu multe comenzi şi un display color. Principial, vorbim de un
sistem derivat din MMI-ul de la Audi.
În spatele scaunelor regăsim, după cum era normal, un
V12 aspirat de 6,5 litri, care dezvoltă o putere maximă de 700 CP
la 8.250 rpm, în condiţiile în care este mai uşor cu 18 kg
decât motorul de pe Murcielago, dar şi mai potent decât acesta. În
plus, italienii se laudă că noul motor este cu 20% mai econom –
lucru pe care ne îndoim că pasionaţii îl vor băga în seamă.
Masa totală a lui Lamborghini Aventador se cifrează la
1.575 kg, graţie construcţiei şasiului şi panourilor caroseriei din
materiale uşoare. De exemplu, structura monococă a
compartimentului pentru pasageri este din fibră de carbon, fiind
dezvoltată împreună cu Boeing Aerospace, iar structura de
rezistenţă a caroseriei şi componentele suspensiei sunt realizate
din aluminiu şi magneziu.
Prin urmare, vorbim de un raport masă/putere de 2,27
kg/CP, la nivelul unor maşini supersport precum Bugatti Veyron sau noul Pagani Huayra. În condiţiile în care
repartiţia maselor pe punţi este de 43% pe faţă, respectiv 57% pe
spate, Aventador promite atât o manevrabilitate exemplară, cât şi
performanţe excelente.
Care sunt anunţate ca 2,9 secunde până la 100 km/h (cu
ajutorul sistemului Launch Control), respectiv 350 km/h viteză
maximă. Şoferul are la dispoziţie trei moduri de a conduce
maşina: Strada, Sport şi Corsa. În funcţie de programul ales,
calculatorul central modifică parametrii de funcţionare a
răspunsului motorului la accelerare, tăria direcţiei Servotronic,
timpii de schimbare ai celor 7 trepte din cutia ISR (Independent
Shifting Rods) sau mdoul de răspuns al diferenţialului spate.
Jantele sunt de 19 inch pe faţă, respectiv 20 inch pe spate,
fiind încălţate cu pneuri Pirelli P Zero (255/35 ZR 19 pe faţă,
respectiv 335/30 ZR 20 pe spate), în timp ce discurile ceramice de
frână sunt standard (cele din faţă având un diametru de 40 cm.
Transmisia lui Aventador este, evident, integrală, iar
suspensia nu renunţă la sistemul hidraulic, prin care
garda la sol poate fi mărită cu 4 cm, la viteză mică, atunci când
se trece peste hopuri.
Mai rămâne de văzut cât costă Lamborghini Aventador
LP70-4. Preţul este estimat, pentru moment, la 270.000
euro, o valoare foarte tentantă date fiind performanţele
la nivelul unor maşini care sunt cotate la un milion de euro. Cu
diferenţa că Murcielago se va produce într-o serie mai mare de
exemplare.