Koenigsegg Agera, debut la Geneva 2010
româneşte, ştim ce înseamnă „ager”. În greceşte, cuvântul
„ageratos” înseamnă „fără vârstă”, „care nu îmbătrâneşte”. Iar în
suedeză, limba maternă a noului supercar Koenigsegg Agera, înseamnă
„acţiune”.Termeni care i se potrivesc toţi ca o mănuşă noului
supercar, care va putea fi admirat în premieră la Geneva
2010.
Koenigsegg Agera se doreşte un tribut adus celor 15 ani
de existenţă ai micii fabrici suedeze, dar şi o punte de
legătură cu primul concept realizat de Christian von Koenigsegg,
CC, care a dictat filosofia modelului de serie ulteior CCX, un
supercar care a adus numele suedez în centrul atenţiei publicului
cu mulţi bani şi ahtiat după maşini exclusive şi performante.
Agera se bazează pe serviciile unui motor V8 bi-turbo, de 4,7
litri, acelaşi de pe Koenigsegg CCX. Noul sistem de admisie şi de
supraalimentare duc puterea propulsorului la 910 CP/6.850
rpm, iar cuplul atinge valoarea de 1.100 Nm/5.100 rpm, din
care 1.000 Nm sunt disponibili în plaja 2.680 – 6.100 rpm. Nu e de
mirare că sunt anunţate performanţe extreme: 0-100 km/h în 3,1
secunde, 0-200 km/h în 8,9 secunde, iar viteza maximă ajunge la 390
km/h.
se bazează constructiv pe modelul CCX, dar aspectul reuşeşte să
evidenţieze foarte bine noul model: spoilerul şi capota
faţă sunt altfel profilate, farurile au primit lumini de poziţie
LED, reuşit integrate, stopurile sunt acum monobloc, renunţându-se
la soluţia perechii cu câte trei blocuri optice, iar eleronul este
mai simplu, dar nu mai puţin eficient.
Uşile au rămas cu aceeaşi deschidere inedită în sus, oferind
accesul într-un interior puternic personalizat şi care
beneficiază, în premieră mondială, de un nou sistem de iluminare
interioară, botezat „Ghost Light” – lumina străluceşte
prin butoanele de aluminiu, datorită unor nanotuburi, simbolurile
fiind foarte vizibile, iar aparenţa generală una foarte
stilată.
sistem de afişare a informaţiilor este intuitiv şi poate oferi atât
informaţiile principale, legate de aerul condiţionat, sistemul
multimedia sau navigaţie, cât şi date personalizate, cum ar fi
G-meter sau conometru. Şi, pentru că vorbim de un supercar
exclusivist (doar 20 de bucăţi vor fi construite anual),
interiorul este personalizat cu materiale dintre cele mai
scumpe, fibra de carbon şi pielea (având cusătură
vizibilă) fiind din belşug.
Agera mai vine cu nişte noutăţi la nivelul electronicii:
modul de funcţionare al ABS-ului poate fi ajustabil de
către şofer, iar noul sistem de control al tracţiunii are
atât funcţia de adaptare automată la stilul de conducere şi
condiţiile de rulare, da permite şi setarea manuală. Din lista
specificaţiilor sport nu lipsesc discurile ceramice sau pneurile
speciale, concepute împreună cu Michelin.
Preţul noului Koenigsegg Agera va fi comunicat la Salonul Auto
Geneva 2010, unde se vor primi şi primele comenzi, care urmează
să fie onorate peste 6 luni.