Jaguar F-Type Project 7: cel mai rapid Jaguar de serie arată demenţial. UPDATE
Pasionaţii motorsportului istoric îşi vor aduce aminte, cu siguranţă, de frumosul Jaguar D-Type din anii ’50, cu a sa aripă verticală montată în spatele şoferului. Ei bine, acum, la o jumătate de secol distanţă, Jaguar a anunţat că va produce o serie limitată a superbului F-Type, denumită Project 7, care a fost inspirată din celebrul D-Type postbelic.
Lansat iniţial sub formă de concept în 2013, Jaguar F-Type Project 7 va fi dezvăluit la Goodwood Festival of Speed 2014, unde va primi coroana de cel mai puternic şi rapid Jaguar de serie din istorie.
Nu ştiu cu reuşesc britanicii să facă maşini atât de atrăgătoare…
Pentru a obţine aceste minunate calificative, designerii şi inginerii de la diviza de proiecte speciale Jaguar au stors nici mai mult, nici mai puţin de 567 CP din V8-ul de 5,0 litri care aşteaptă în gardă, asemenea unei feline, sub capota alungită a speedster-ului britanic.
Acum că am dat la o parte problema puterii, a venit vremea pentru problema vitezei. Iar aici, Project 7 impresionează din nou, cu un sprint de la zero până la 100 km/h în 3,9 secunde (cu 0,3 secunde mai repede decât un F-Type R) şi cu o viteză maximă de 300 km/h.
Prezentul şi trecutul într-o singură fotografie: noul F-Type Project 7 alături de bătrânul D-Type
Toată puterea merge către roţile din spate prin intermediul unei cutii de viteze automate cu opt trepte, care a fost recalibrată pentru acest F-Type special.
Mai mult, suspensia a fost ajustată pentru a fi cu 50% mai dură pe puntea din faţă şi cu 8% mai dură în spate, în vreme ce frânele standard vin cu discuri carbon-ceramice.
În ceea ce priveşte exteriorul, F-Type Project 7 preia multe dintre elementele conceptului prezentat anul trecut, precum umflătura caracteristică din spatele şoferului, însă renunţă la suportul dedicat pentru casca de protecţie, care era situat în locul scaunului pasagerului, şi devine un speedster veritabil cu două locuri. Totodată, există şi un acoperiş din material textil care poate fi montat manual în cazul în care începe să plouă.
În interior, lucrurile sunt deja cunoscute, la fel ca în oricare alt F-Type
Există patru culori disponibile pentru exterior – roşu, alb, albastru şi minunatul verde Jaguar. Cu toate acestea, având în vedere că este un model creat de Jaguar Special Vehicle Operations, dacă un client are contul bancar suficient de generos, maşina poate fi vopsită şi modificată în orice fel.
Jaguar F-Type Project 7 este prima maşină de serie dezvoltată de noua divizie specială a producătorului britanic şi va fi construită în doar 250 de exemplare, fiecare cu un preţ de pornire de 135.000 de lire sterline (sau aproximativ 168.000 de euro).
Update VIDEO: