Hyundai i30 Blue la Frankfurt

Publicat: 14 09. 2009, 00:05

A devenit o modă ca fiecare construcctor să îşi alcătuiască o
flotă de modele mai „blânde” cu mediul, VW are Bluemotion, Ford
ECOnetic, Opel EcoFlex, iar acum Hyundai ne prezintă i30 Blue.
Acest derivat din compacta coreeană prezintă cam aceleaşi
ingrediente pe care şi ceilalţi constructori mai sus amintiţi le
folosesc la modelele „verzi”. Astfel Hyundai i30 Blue
beneficiază de o aerodinamică îmbunătăţită, de un management al
motorului optimizat pentru un consum cât mai bun şi de un sistem
start-stop ISG
. Prin urmare coreeni spun că Blue poate
obţine o economie de până la 2 litri la 100 km, în funcţie de
motorizare.

Motorizările pe benzină sunt două, 1.4 şi 1.6 liri. Deşi
puterea nu a fost cenzurată, caracterul economic este obţinut
printr-o etajare foarte lungă a cutiei, atenuând astfel consumul de
combustibil şi implict emisiile. Dar motorizarea cu adevărat
eficientă va fi cea Diesel de 1.6 litri, în 90 sau 115 CP.
Versiunea mai puternică este singura cuplată la o cutie cu
6 rapoarte şi Hyundai preconizează că are un consum mediu de 4,5
litri şi emisii de CO2 de 119 g/km.

Despre preţuri nu se specifică nimic, preconizându-se a fi un
pic mai mari decât echivalentele din gama obişnuită. Vom vedea însă
la Frankfurt.