GM îşi va extinde capacităţile de dezvoltare internă a
autovehiculelor electrice, devenind primul mare producător
de autovehicule din SUA care proiectează şi construieşte motoare
electrice, o tehnologie de bază pentru autovehiculele
hibride şi electrice.
Astfel, GM va reduce costurile şi va îmbunătăţi performanţele,
calitatea, fiabilitatea şi capacitatea de producţie a motoarelor
electrice prin controlul proiectării, al selectării materialelor şi
al proceselor de producţie. Lansarea primelor motoare proiectate şi
fabricate de GM este programată pentru 2013, în cadrul
autovehiculelor hibride de ultimă generaţie, cu tracţiune pe puntea
spate şi tehnologie „two-mode”.
„Inovaţia constituită de motorul
electric a susţinut prima etapă de creştere a industriei auto cu un
secol în urmă, prin intermediul demarorului electric, care a
eliminat necesitatea utilizării unei manivele şi a revoluţionat
deplasarea cu autovehiculul pentru client”, a declarat Tom
Stephens, vicepreşedintele GM, Global Product Operations. „Credem
că procesul de electrificare a autovehiculelor contemporane va fi
la fel de revoluţionar şi va aduce tot atâtea beneficii clienţilor
noştri. Iar motoarele electrice vor juca un rol major în cadrul
acestui proces”.
În cazul autovehiculelor şi camioanelor tradiţionale,
producătorii proiectează şi fabrică motoare care utilizează în mod
eficient energia furnizată de combustibilul depozitat într-un
rezervor, pentru a transmite puterea către roţi. Motoarele şi,
respectiv, bateriile, îndeplinesc acest rol la autovehiculele
hibride şi electrice. Importanţa motoarelor şi bateriilor creşte
proporţional cu autonomia şi viteza autovehiculelor cu propulsie
exclusiv electrică.
Autovehiculele electrice sunt
propulsate exclusiv de motoare electrice, în timp ce autovehiculele
hibride utilizează şi un motor cu ardere internă pentru propulsie.
Sistemul hibrid „two-mode” de ultimă generaţie cu tracţiune pe
puntea spate va utiliza două motoare cu design unic şi un motor cu
ardere internă pentru a reduce şi mai mult consumul de carburant în
comparaţie cu cel al actualei tehnologii hibride „two-mode” incluse
în dotarea camionetelor şi SUV-urile dezvoltate de GM.
„În viitor, motoarele
electrice ar putea deveni la fel de importante pentru GM pe cât
sunt în prezent motoarele clasice”, a declarat Stephens.
„Prin proiectarea şi producerea internă a motoarelor electrice,
putem utiliza mai eficient energia bateriilor pe măsură ce acestea
evoluează, existând chiar potenţialul de a reduce costul şi
greutatea, două provocări importante cu care se confruntă bateriile
actuale.”
GM dezvoltă această capacitate internă de ani de zile, extinzând
capacităţile de cercetare şi dezvoltare, proiectare şi validare a
motoarelor electrice în cadrul unităţilor din Michigan, Indiana şi
California. De asemenea, GM a dezvoltat capacităţi de ultimă oră de
proiectare şi calculare pe bază de procese matematice pentru a fi
utilizate la fabricarea motoarelor electrice. Motoarele electrice
vor fi fabricate în SUA, în cadrul unei unităţi GM.