Mai sunt mai bine de trei săptămâni până când Ford Mustang 2010 va fi expus la Salonul Auto de la Los Angeles, dar spionii americani au pus deja obiectivele pe un model testat în mijlocul pustietăţii, dar lăsat, probabil, intenţionat expus. Această "strategie" a fost precedată de o campanie de imagini cu diferite detalii ale viitorului model
Ford a oferit puţin câte puţin indicii despre Mustang 2010, pe site-ul dedicat acestui model apărând primele imagini teaser cu muscle-carul. Ipostazele nu sunt foarte concludente, dar ne putem da seama că reţeta nu va fi schimbată şi se păstrează aceeaşi temă retro. Există speculaţii cum că supercarul va fi atât pe placul ecologiştilor cât şi pe cel al entuziaştilor, fiind dotat atât cu un motor twin-turbo V6 EcoBoost de 3.5 L cât şi cu un V8 de 5 L care va produce 350 CP.
Noul model îşi va face apariţia în premieră mondială la Salonul Auto de la Los Angeles, programat pentru luna noiembrie. Versiunea finală îşi va face apariţia pe piaţă în primăvara lui 2009.