Ford lansează ediţiile speciale Fiesta Red şi Fiesta Black: mini ST

Autor: Iulian Dnistran 30 iun. 2014 Prezentări

Ford Fiesta Red Edition şi Fiesta Black Edition sunt cei mai noi membri ai familiei Fiesta. Adică un fel de mini Ford Fiesta ST, care primeşte cea mai puternică variantă a micului propulsor EcoBoost de 1,0 litri produs şi la Craiova: 140 CP. Da, ai citit bine, 140 CP dintr-un minuscul motor de 1,0 litri. Şi ca să fie treaba bună, sprintul de la zero până la 100 km/h durează nouă secunde, iar viteza maximă este de 201 km/h.

Astfel, cele două versiuni devin un fel de punte între o Fiesta clasică şi megadistractiva Fiesta ST (care are un motor de 1,6 litri cu 182 CP).

Negru sau roşu. Indiferent de culoare, senzaţiile sunt garantate

Noutăţile nu se opresc doar la motor, fiindcă citadina produsă de Ovalul Albastru a primit şi o suspensie mai tare, o cutie de viteze manuală cu cinci trepte etajată diferit, precum şi un sistem de direcţie regândit, astfel încât senzaţia de sportivitate să fie cât mai puternică atunci când te afli la volan.

Stai liniştit, volanul o să fie pe partea care trebuie atunci când ajunge în România

Evident, aşa cum le spune şi numele, Fiesta Red şi Fiesta Black vin vopsite în roşu sau negru, în vreme ce pachetul aerodinamic (care le face să semene foarte mult cu Fiesta ST) completează tabloul unei mini rachete de croazieră.

Lansarea modelelor a avut loc la Goodwood Festival of Speed 2014, iar livrările vor începe în luna septembrie.


Urmărește Promotor.ro pe Google News

Citește și...



Comentarii
Inchide