Când vine vorba de spiritul
rebel, americanii au două mari „culte”, camionetele
şi motocicletele Harley
Davidson. Ford le combină
pentru a crea declaraţia supremă de
forţă şi rebeliune împotriva curentelor ecologiste. Iată,
deci, Ford F-150 Harley Davidson, un truck de categoria grea, cu un
motor preluat de la fratele sportiv V-150 SVT Raptor.
Având sub capotă
un propulsor V8 de 6.2 litri ce dezvoltă 411 CP şi
un cuplu de 590 Nm,
versiunea 2011 este cea mai puternică ediţie Harley Davidson făcută
vreodată. Uzina este operată prin intermediul unei
transmisii automate, care are însă ca opţional un mod de lucru
manual. Nu se dau specificaţii despre performanţele dinamice, dar
sigur un hot hatch european competent va face de râs acest mamut.
În schimb, americanii spun că poate tracta 4,2 tone, o valoare cu
care nu prea multe automobile se pot lăuda.
Estetic această
versiune vine cu o grilă nouă mai elegantă, blocuri optice pe
fumuriu, două nuanţe, gri sau negru şi viniluri pe lateral care fac
referire la era hot rod-urilor. Chiar dacă poate tracta două BMW X5
simultan, acest mastodont nu duce lipsă de lux, ba din
contră. În interior fotoliile ample de piele ştanţate cu
logoul Harley Davidson şi finisajele piano black şi aluminiu fac
casă foarte bună, creând o atmosferă elegantă. Iar lumina ambientală face totul foarte
primitor.
Nici de
tehnologie nu duce lipsă ediţia Harley Davidson având sistem de
navigaţie cu comenzi vocale
şi ecran tactil. În plus între ceasurile de bord a mai fost
integrat încă un ecran mai mic care afişează informaţiile vitale
rulării, există şi camere posterioare şi laterale, care
uşurează mult manevrele de parcare ale acestui colos al
şoselelor. Preţurile nu au
fost anunţate, dar versiunea Harley Davidson va debuta pe piaţă
începând cu iarna acestui an.