Fiat Sedici facelift
Noutăţi introduse cu ocazia faceliftului sunt şi propulsoarele de 1.6 litri ce dezvoltă 120 CP, respectiv 2.0 Multijet de 135 CP. Noul motor pe benzină oferă performanţe decente – 10,7 secunde necesare pentru a atinge 100 km/h – dar nu este foarte gurmand în clasa sa, având un consum mediu de 6,2 litri la 100 km parcurşi, sau 6,5 litri pentru versiunea cu tracţiune integrală. Cel pe motorină are cam aceleaşi cifre dinamice, dar este şi mai cumpătat, consumând doar 5,1 litri. De asemenea, noul Fiat Sedici facelift va beneficia de discuri de frână spate (în locul tamburilor), climatizare bi-zonală şi un ecran central pentru sistemul de navigaţie.
Acest model va fi adus în showroom-uri în luna septembrie a acestui an.