Două versiuni de caroserie pentru Golf 7

Publicat: 02 11. 2010, 12:32

Chiar dacă volumul de vânzări al modelelor de clasă compactă în
trei uşi acoperă doar 8% din vânzările întregului segment (conform
cifrelor de vânzări europene pentru primele nouă luni ale acestui
an) sunt constructori care nu vor renunţa la caroseriile cu trei
uşi pentru hatch-uri.

în România, versiunile cu cinci uşi ale lui Golf sunt cele mai
cerute, chiar şi în cazul lui GTi care altfel, pealte pieţe, este
motorul vânzărilor de Golf-uri în trei uşi şi motivul pentru care
VW va păstra această versiune de caroserie. Procentul de modele în
trei uşi vândute este foarte mic în România, mai ales că preţul
unui Golf în trei uşi este mai mare decât al unuia în cinci uşi şi
maşina nu este considerată a fi atât de practică. Cel mai de succes
model în trei uşi vândut în România în ultimii ani a fost Citroen
C4.

În viitor VW nu va renunţa astfel la Golf-ul în trei uşi deşi
numeroşi constructori deja au optat pentru această soluţie. Fiat
Bravo, Alfa Romeo Giulietta şi Hyundai i30 sunt disponibile doar cu
caroserii cu cinci uşi iar mai noile Citroen C4, Ford Focus, KIA
Cee’d şi Peugeot 308 nu vor mai fi propuse în versiuni de caroserie
cu doar trei portiere.

Grupul VW va rămâne însă fidel modelelor cu trei uşi, pe lângă
viitorul Golf în trei uşi vor mai fi oferite, tot cu versiuni în
trei uşi, noul Audi A3 – pe piaţă din 2013 şi Leon SC – versiunea
în trei portiere a noului Leon, pe piaţă de anul viitor.