Noua generaţie BMW Seria 6 urmează să fie lansată foarte curând
pe piaţă, aşa încât modelul se află în testele aproape finale pe
şosea.
Dar, chiar dacă maşinile de preserie încă sunt acoperite de
camuflaj, cei cu un ochi experimentat au la dispoziţie suficiente
detalii pentru a re aliza randări presupuse cât mai aproape de
realitate. Acesta este şi cazul unui user al forumului germancarforum.com, care ne oferă o concepţie
foarte diferită pentru noul BMW Seria 6 faţă de ce vă prezentam în
schiţele noastre acum un an.
Dacă atunci designerul era puternic influenţat de liniile
conceptului CS, iată că versiunea modernă, găsită prin intermediul
bmwblog.com, se diferenţiază suficient de mult,
atât de randările noastre, cât mai ales de actuala generaţie
BMW Seria 6, creaţie a lui Bangle.
Modelul din zilele noastre este un GT impozant, cu o alură
impunătoare şi sobră, care, chiar şi în versiunea de top BMW M6, nu urlă că ar fi o sportivă rasată, ci
îţi inspiră mai degrabă nobleţe şi un spirit grandios. Noua
propunere, însă, ţine seama de ultimele zvonuri, care afirmă că
viitoarea generaţie va fi mai lungă şi mai scundă decât actuala,
iar consolele vor fi mai scurte.
Ceea ce înseamnă o maşină mult mai agresivă şi mai sportivă,
lucru demonstrat şi de ultimele poze spion cu noua generaţie Seria 6.
Botul maşinii va fi dominat de grila cunoscută, a celor doi
„rinichi”, dar într-o formă aplatizată, aşa cum se întâmplă şi la
roadsterul BMW Z4.
Farurile contribuie şi ele foarte mult la impresia de dinamism
mult mai accentuat, fiind o evoluţie a actualelor faruri, dar în…
partitură Seria 5: se păstrează ideea unei adâncituri în
lateral, iar „pleoapele” mate subliniază „căutătura” foarte
sportivă a celor două perechi de faruri rotunde, specifice BMW.
Şi încă un lucru: conform unor surse din interiorul BMW, se pare
că versiunea cabriolet nu va fi de tipul coupe-cabrio, cu hardtop escamotabil, ci va continua soluţia
clasică, a acoperişului textil, urmând a fi un concurent direct
pentru Mercedes Clasa E Cabrio şi Audi A5 Cabrio.
Dar acest lucru îl vom şti cu siguranţă de-abia în toamnă, când
se preconizează că va fi lansată în premieră noua generaţie BMW
Seria 6.