Destinaţii de vacanţă: cu Duster în Şirnea, paradisul ascuns de lângă Valea Prahovei

Autor: Adrian Mihălţianu 17 dec. 2014 Prezentări

Dacă îmi promiteţi că veţi ţine doar pentru voi acest mic paradis aflat pe o vale paralelă cu cea a Prahovei, atunci îmi permit să vă readuc aminte, în zilele astea friguroase, că vara vă puteţi încălzi la soare la mare altitudine, în cel mai curat aer din România, fără a mai avea de înfruntat însă aglomeraţia tipică destinaţiilor turistice montane obişnuite pentru sudul şi centrul României. Iarna e superb aici, însă zăpezile mari vor pune probleme serioase maşinilor… dar să nu anticipez.

Şirnea, peisaj de vis. Vara e plin de flori. Iarna, totul e alb, iar crestele Pietrei Craiului şi ale Bucegilor te înconjoară maiestuos

În tura spre acest loc puţin cunoscut am apelat special la o Dacia Duster dotată cu de toate (praguri, şine pentru portbagaj suplimentar pe pavilion, protecţii faţă-spate, precum şi jante speciale), pentru a merge într-o zonă despre care nu auzisem prea multe, dar care ştiam că are drumuri ceva cam desfundate. Vedeţi voi, în lungul drum spre Poiana Braşov şi toată zona Bucegilor, se face la un moment dat un drum spre vest, spre Şirnea, o localitate despre care ştiam prea puţine, dar care mă atrăgea prin izolarea faţă de zgomotul Văii Prahovei.

Poţi merge cu orice maşină pe aceste drumuri, cât timp e uscat. Altfel, Dusterul e alegerea potrivită

Dinspre sud, ajungi aici venind dinspre Câmpulung, dacă nu te grăbeşti – dar şi dacă vrei să ai drumurile relativ libere, pustii chiar. Dacă te grăbeşti însă, poţi veni prin Valea Prahovei şi să coteşti stânga prin Pârâul Rece, de la Râşnov coborând apoi câţiva kilometri spre sud. E mai lungă această versiune, iar în weekend Valea Prahovei se poate bloca, dar asfaltul e în stare mai bună. Dinspre nord, ieşi din Braşov şi o apuci spre Rucăr.

De oriunde vii, însă, trebuie să ştii că drumul de acces spre Şirnea e desfundat, astfel că o maşină din segmentul lui Duster e o alegere mult mai bună decât o buburuză de oraş, de exemplu. Şi aceasta din urmă se va descurca cu gropile, dar nu va fi la fel de confortabilă. Evident, când plouă sau dă zăpada, renunţi la buburuză şi apelezi cel puţin la un Duster, dacă nu la un 4×4 cu gardă înaltă şi anvelope speciale de teren.

Bull-bar-ul de pe Duster e drăguţ, dar nu vă sfătuiesc să cumpăraţi pragurile – sunt inutile şi reduc din abilităţile off-road

Apropo de asta, Dusterul nostru s-a descurcat de minune, fără a crâcni nici atunci când l-am scos o perioadă de pe drumurile de munte şi l-am pus să patineze un pic peste stânci. Dacă vii totuşi cu un 4×4 aici, respectă păşunile oamenilor, pentru că ei din asta îşi câştigă existenţa, da?

Lăsând drumul la o parte, o dată ce ai parcurs doar 200 de metri, intri parcă într-o altă lume. Una în care sintagma „o gură de rai” a fost cu siguranţă inventată, fie şi numai pentru a o descrie: pajişti înierbate, pline de flori, pensiuni mici şi cochete, case tradiţionale încă bine păstrate şi, mai ales, o panoramă uluitoare asupra crestelor Bucegilor şi Pietrei Craiului. Iarna, totul pare desprins direct din poveştile copilăriei. Aerul este cel mai curat din ţară, pentru că pe aici nu trec mai mult de 20 de maşini pe zi, iar senzaţia de izolare, copleşitoare.

Drumurile din zonă sunt în general de pietriş, dar dai şi de asfalt din când în când. Atenţie, iarna se curăţă greu!

Ce poţi face la Şirnea? Te poţi caza la una dintre pensiunile noi din zonă,  apoi îţi vei petrece mare parte a timpului răcoros vara şi geros iarna cu cafeaua sau ceailul în faţă şi geamurile larg deschise, să intre munţii, florile şi păşunile – sau, după sezon, fulgii de zăpadă – peste tine. Zgomot? Doar cosaşii şi greierii, scârţâind în cor, sau fulgii de zăpadă care cad alene. Poluare? Doar un fuior de fum de lemne, ridicat dintr-o casă tradiţională la vreo 300 de metri depărtare. Griji? Doar să nu adormim prea mult în iarba plină de culori, arome şi gâze inofensive. Iar dacă ai venit cu copiii aici, vara vor avea kilometri întregi de păşuni pe unde să alerge, iar iarna versanţii dimprejur sunt perfecţi pentru săniuşul cel mai simplu şi mai direct posibil.

După ce te obişnuieşti însă cu liniştea, parfumul de fân şi priveliştile elveţiene, te poţi plimba pe unul dintre multele drumuri de pământ bătătorit din zonă, pentru a admira peisajul, poţi face drumeţii în Piatra Craiului sau pe latura vestică a Bucegilor, poţi da o fugă la Peştera Dâmbovicioarei şi la Cheile cu acelaşi nume, sau chiar vizita Branul, Râşnovul şi celelalte atracţii turistice mai bine cunoscute. Iarna, ai la dispoziţie mai multe pârtii de schi la Cheile Grădiştei, la 15 minute de mers cu maşina, sau chiar în Poiana Braşov, aflată la 30 de minute, tot cu maşina.

Cel mai frumos e să urci cu maşina până într-un loc mai larg, apoi să baţi la picior potecile de munte

Dar eu te asigur că, odată ajuns aici, nu-ţi prea vei dori multă mişcare, ci mai degrabă multă odihnă, în oricare dintre pajiştile generoase dimprejur. Trebuie să te îmbraci ca de munte chiar şi în toiul verii, trebuie să ştii că aici zăpezile, când cad, au 2 metri şi mai mult pe alocuri, dar şi că un Crăciun petrecut aici va fi, pur şi simplu, ca-n poveşti. Sau orice altă perioadă a anului. A se consuma cu multă, multă moderaţie!

DE NERATAT

Şirnea poate fi o excelentă bază de plecare pentru explorarea zonei Rucăr – Bran, precum şi a versantului estic al Pietrei Craiului şi, respectiv, vestul Bucegilor.

PAJIŞTI ALPINE

Sunt principala atracţie a zonei. Te scufunzi pur şi simplu în fân, apoi admiri panoramele. Iarna, ele sunt acoperite cu zăpadă groasă şi curată, pe alocuri numai bună de sănuiş. Ai grijă să laşi curat şi nu uita că acesta e sursa de hrană pe timp de iarnă pentru animalele locului!

PENSIUNI MODERNE

Recomand Crai Nou şi, respectiv, Cetatea Dacilor (foto), unde poţi să şi mănânci în timp ce admiri o privelişte absolut unică asupra Bucegilor. Cu circa 100-120 de lei pe noapte şi încă pe atât pentru mâncare pe zi, un cuplu se va descurca foarte OK.

CHEILE DÂMBOVICIOAREI

Cheile Dâmbovicioarei, laolaltă cu Peştera Dâmbovicioarei, te vor încânta în cadrul unei excursii de o zi. Poţi folosi drumul care urcă din Şirnea spre Ciocanu, de unde vei vedea panorame incredibile spre Piatra Craiului spre Bucegi. Asfaltat pe partea argeşeană, drumul e unul dintre cele mai pitoreşti din România.

DRUMURILE DE ŢARĂ

Pentru că aici vii ca să uiţi de zgomotul civilizaţiei, vei merge kilometri întregi, pe jos, pe aceste drumuri de ţară ca-n poveşti. Valabil indiferent de anotimp, cu condiţia să te echipezi pentru munte chiar şi în miez de vară. Iarna e de poveste aici!


Urmărește Promotor.ro pe Google News

Citește și...



Comentarii
Inchide