Revista AutoPlus pare să fie publicaţia de casă a constructorului francez, reuşind şi de această dată să dezvăluie primele poze cu un model din grupul Renault fără deghizarea clasică. Este vorba de noul SUV realizat pe baza lui Sandero, surprins de francezi în timpul unei prezentări secrete. Deşi exemplarul din paginile publicaţiei franceze poartă sigla Renault, un exerciţiu mic de imaginaţie prin care punem sigla Dacia în locul rombului ne poate ajuta cu o imagine mai clară a modului în care va arată viitorul SUV românesc.
++++++++++++++++
Dezvoltarea noului proiect Dacia are loc de mulţi ani, şi după ce am putut vedea primele poze cu modelul complet camuflat, dar şi testat cu o caroserie de Logan , acum avem şi primele poze ce nu pot da primele detalii cu privire la designul exterior. Deşi se poate observa cu lejeritate că în cazul de faţă avem de a face cu o grilă faţă specifică Renault, cu un romb slab camuflat, este de aşteptat ca viitorul SUV Dacia să fie în proporţie de 95% identic.
În ceea ce priveşte partea tehnică, transmisia integrală va fi preluată de la Nissan X-Trail. Viitorul Dacia Sandero SUV va fi de altfel cel mai scump model din gamă, urmând să atingă cel mai probabil suma de 15.000 de euro chiar şi în România, lansarea fiind preconizată pentru anul viitor.