Dacia Logan – Noua generaţie
Vorbim în primul rând despre
Dacia Duster, mult aşteptatul SUV românesc, care îşi va face
debutul oficial la Salonul Auto de la Geneva, primele detalii
urmând a fi disponibile deja de la finalul acestui an. În al doilea
rând, Dacia ne pregăteşte noua generaţie Logan,
un model mai mare, o maşină pe care francezii de la AutoPlus o văd ca pe
un
Renault Fluence într-o versiune mai ieftină. Cu un preţ de
14.000 de euro în Franţa, modelul ar putea să fie lansat de la
jumătatea lui 2011.
Nici Dacia Sport se pare că nu a fost uitată, francezii având
încă în calcul un model coupe cu forme apetisante şi performanţe
excelente, toate la un preţ de pornire de 11.000 de euro. Lansarea
ar fi programată pentru finalul lui 2011. Doi ani mai târziu, Dacia
se va putea lăuda în final cu modelul cu 5000 de euro, o micuţă
citadină care se va adapta perfect nevoilor urbane.
Până în momentul de faţă, singurul lucru cert este Dacia Duster,
însă extinderea gamei constructorului român este inevitabilă. În ce
măsură se va face prin realizare unor modele precum cele de mai
sus, rămâne de văzut.