Chevrolet Silverado HD la Chicago 2010
Prea puţine modele vor ajunge pe piaţa europeană, dar asta nu
înseamnă că noul Chevrolet Silverado HD nu are şi lucruri
interesante.
primul rând, uimeşte lista de recorduri pe care le stabileşte
pentru clasa sa:
- cea mai bună capacitate de remorcare în clasa sa: 20.000 pounds
(cca. 9 tone) - capacitatea convenţională de remorcare a crescut cu 23%, fiind
de 16.000 pounds (circa 7,2 tone) - cea mai bună capacitate utilă: 6.300 pounds (cca. 2,8
tone) - cea mai mare capacitate totală de transport (sarcină utilă plus
remorcată): 27.500 pounds (cca. 12,5 tone)
plus, pentru a demonstra capacităţile reale ale noului model, unul
dintre inginerii şefi ai proiectului a parcurs 400 km prin Munţii
Stâncoşi, pe şosele sinuoase, cu pante şi rampe, tractând un
trailer la capacitatea maximă. Şi asta în condiţiile în care a
utilizat de foarte puţine ori pedala de frână, graţie noului sistem
de asistenţă la coborârea pantelor, „exhaust brake system”.
La selectarea unui buton, sistemul se foloseşte în mod
suplimentar de frâna de motor a motorului diesel Duramax de 6,6
litri, nefiind necesară intervenţia asupra frânelor la coborârea
pantelor, în special atunci când se tractează o sarcină mare. În
pus, sistemul este integrat cu sistemul cruise control, acţionând
doar atunci când este necesar asupra frânelor. Opţional, sunt
disponibile şi sistemele „Trailer Sway Control” (sesizează dacă
remorca se abate de la traiectorie, comandând frânele) sau „Hill
Start Assyst” (asistenţa la plecarea în rampă).
în cazul unui asemenea mastodont este greu de vorbit despre
economie, motorul Duramax este lăudat drept cel mai economic din
categoria sa, în timp ce noxele au fost reduse cu 60%. Există chiar
şi posibilitatea alimentării cu biodiesel B20, în timp ce
intervalul de revizii este mai mare, iar fiabilitatea generală este
mai bună. Motorul este cuplat cu o cutie de viteze automată cu şase
trepte Allison 1000, concepută special pentru tractarea maselor
foarte mari.
La nivelul performanţelor, Chevrolet Silverado HD este capabil
de un demaraj 0-100 km/h în doar 9 secunde, în timp ce rezervorul
de 136 de litri promite chiar şi o autonomie de 1.000 km. Modelul
mai este disponibil şi în versiunea 3500HD, fiind oferit atât cu
tracţiune spate, cât şi 4WD, cu multiple îmbunătăţiri la nivelul
şasiului şi a suspensiei.