Chevrolet Colorado: pentru fanii pick-up-urilor americane

Publicat: 28 11. 2013, 11:20

Încet, dar sigur, pick-up-urile moderne încep să îi convingă pe cei care au rămas dezamăgiţi de capacităţile SUV-urilor normale, adică pe acei clienţi care chiar au nevoie de o maşină cu abilităţi offroad şi care poate căra multe lucruri, în principal echipamente sportive.

Pentru că pick-up-ul nu mai e doar o utilitară bună în principal pentru cărat materiale de construcţii, ci o adevărată maşină confortabilă care poate satisface nevoile celor cu un stil de viaţă activ.

Chevrolet Colorado nu e un nume nou în nomenclatorul americanilor, dar a lipsit o vreme de pe piaţă. Modelul de faţă, care a fost lansat recent la Los Angeles, nu e altceva decât transpunerea în fabricaţie de serie a conceptului Colorado prezentat în 2011 la Buenos Aires.

Colorado e, practic, varianta pick-up a noului SUV Chevrolet Trailblazer, făcând partea din familia de maşini de teren small-size a fabricantului american. Nu însă şi dacă ne raportăm la segmentul pick-up-urilor din Europa, Colorado fiind la nivelul unui Ford Ranger sau Nissan Navara.

Din punct de vedere al aspectului, Chevrolet Colorado arată plăcut şi, evident, exprimă forţă şi încredere, dar nu mai vorbim de masivitatea specifică americanilor. Totuşi, capacitatea de încărcare este foarte bună, bena având, în funcţie de varianta de caroserie, până la 1,8 metri lungime.

Interiorul este modern, punând accentul pe pragmatism, dar şi pe high-tech, Colorado urmând a fi dotat şi cu sistemul MyLink, dotat cu un mare display tactil de 8 inch. Nu vor lipsi sisteme de moderne de siguranţă, precum asistenţa la depăşirea involuntară a benzii, alertă pentru accidentul iminent, precum şi un sistem de control al stabilităţii sofisticat, StabiliTrak.

Pentru americani sunt oferite două motoare pe benzină, ambele cuplate cu o cutie de viteze automată cu 6 trepte. De bază este un 2,5 litri de 193 CP, 90% din cuplul maxim de 253 Nm fiind disponibil înte 2.000 şi 6.200 rpm, iar varianta de top este un V6 de 3,6 litri şi 302 CP, pentru cei care vor performanţe mai bune.

În program este prevăzut să intre mai târziu şi un diesel în patru cilindri, de 2,8 litri, Colorado putând fi comandat atât în variantă 2WD, cât mai ales 4WD. În ultimul caz, pe lângă reductor mai e disponibil şi un diferenţial blocabil spate. Preţurile lui Chevrolet Colorado şi disponibilitatea sa pe alte pieţe în afara SUA vor fi făcute publice în 2014, când va demara producţia noului pick-up american.