BMW Seria 3 facelift: imagini şi informaţii oficiale
A şasea generaţie BMW Seria 3 (F30), lansată la sfârşitul lui 2011, a primit un facelift menit să reîmprospăteze înfăţişarea celui mai de succes model BMW din istorie. Dar, aşa cum vei putea vedea, acest facelift e unul foarte discret în ceea ce priveşte aparenţele, canalizându-şi forţele mai mult către motorizări şi mai puţin către design.
Mai exact, spoilerele au fost redesenate uşor, în vreme ce blocurile optice pot fi echipate acum cu lumini LED, atât în spate (standard pe toate exemplarele), cât şi în faţă (full LED, opţional).
Interiorul poate fi îmbrăcat în materiale noi şi dichisit cu mai multe detalii cromate ca înainte. Totodată, cele două locuri pentru pahare de la baza consolei centrale sunt acoperite acum cu un capac care culisează.
Sistemul de navigaţie ar trebui să fie mai rapid când vine vorba de rerutare, iar pe unele pieţe va fi disponibil un serviciu de actualizare gratuită a hărţilor rutiere prin intermediul tehnologiei wireless 4G.
Modificările la interior sunt aproape insesizabile
Cele mai mari schimbări se regăsesc, însă, sub capotă. Cu alte cuvinte, lista de motorizări pentru Seria 3 a fost regândită aproape complet, iar gama de propulsoare include unităţi care pornesc de la 116 CP şi se opresc la 326 CP pentru versiunile non-M, în vreme ce noul 330e – care va fi lansat anul viitor – va juca rolul unei berline premium plug-in hybrid de dimensiuni medii.
În total există 11 variante de motorizare, dintre care patru pe benzină şi şapte diesel. În tabăra benzinei există două premiere mondiale – o unitate de 2,0 litri cu patru cilindri în linie şi o unitate de 3,0 litri cu şase cilindri în linie.
Mai jos, lista completă de propulsoare:
Benzină
318i – 1,5 litri, 3 cilindri în linie, 136 CP şi 220 Nm
320i – 2,0 litri, 4 cilindri în linie, 184 CP şi 290 Nm
330i – 2,0 litri, 4 cilindri în linie, 252 CP şi 350 Nm
340i – 3,0 litri, 6 cilindri în linie, 326 CP şi 450 Nm
Diesel
316d – 2,0 litri, 4 cilindri în linie, 116 CP şi 270 Nm
318d – 2,0 litri, 4 cilindri în linie, 150 CP şi 320 Nm
320d – 2,0 litri, 4 cilindri în linie, 190 CP şi 400 Nm
320d EfficientDynamics – 2,0 litri, 4 cilindri în linie, 163 CP şi 400 Nm
325d – 2,0 litri, 4 cilindri în linie, 218 CP şi 450 Nm
330d – 3,0 litri, 6 cilindri în linie, 258 CP şi 560 Nm
335d – 3,0 litri, 6 cilindri în linie, 313 CP şi 630 Nm
În funcţie de motorizare şi variantă de caroserie (berlină sau break), BMW Seria 3 facelift poate fi echipat cu o transmisie manuală cu şase trepte sau o automată cu opt rapoarte, precum şi cu sistemul de tracţiune integrală xDrive.
BMW Seria 3 împlineşte, în 2015, 40 de ani de existenţă pe piaţă. În tot acest timp, numărul de exemplare produse a depăşit valoarea de 14 milioane, devenind astfel cel mai bine vândut model din istoria mărcii. De altfel, Seria 3 (atât berlina, cât şi breakul) reprezintă în jur de 25% din totalul vânzărilor BMW din lumea întreagă.
În România, BMW Seria 3 facelift va putea fi cumpărat din vara lui 2015, livrările începând undeva în luna august.