BMW M6 Competition Limited Edition

Publicat: 09 09. 2009, 05:00

This browser does not support the video element.

BMW
M6 este un model despre care nu am mai auzit prea multe în ultima
vreme, BMW captând atenţia prin alte produse. Conştienţi de acest
fapt, bavarezii îl readuc în lumina reflectoarelor la cel mai
important salon auto din Europa, Frankfurt, printr-o ediţie
specială. Această se numeşte BMW M6 Competition, dar în ciuda
numelui nu este chiar atât de radical modificată, cel puţin
mecanic.

Singura modificare de natura îmbunătăţiri performanţelor este
setarea mai fermă a suspensiei prin revizuirea arcurilor,
amortizoarelor şi a barelor stabilizatoare
. Acest fapt are
ca efect direct, coborârea gărzii la sol cu aproape 1 cm pe faţă şi
1,2 cm pe spate.

Acest model vine însă cu o dotare, pe care tot mai mulţi
posesori de BMW şi-o doresc, vopseaua mată. Nuanţa aleasă este un
gri carbon şi, după cum se poate observa, vine ca o mănuşă
sportivei BMW. Interiorul are de asemenea o ţinută de gală, fiind
personalizat prin pielea Merino şi finisajele contrastante. Vestea
proastă pentru cei care visează la aşa ceva este că acest
model se va vinde în doar 100 de exemplare
, probabil toate
comercializate în timpul Salonului de la Frankfurt. Preţurile rămân
deocamdată necunoscute.

Primul video a apărut pe forumul MBoard, un loc dedicat pasionaţilor de
modele ce poartă însemnul M, fiind postat de un uesre care a văzut
şi a avut şansa să filmeze maşina pe viu.